Pronosticuri: ”Marchează Keșeru” vs ”Aș vrea o surpriză”

Este primul derby al sezonului, FCSB – Dinamo, pe Arena Națională, cel mai încrâncenat meci din fotbalul nostru. Un duel aprig între cele mai titrate formații din România.

UPDATE Ora 21:45

Claudiu Keșeru a deschis scorul în minutul 26, printr-o ”torpilă” din lovitură liberă, de la marginea careului. Apoi, în minutul 43, Octavian Popescu a dus scorul la 2-0, din unghi, din careu.În prelungirile primei reprize, Vinicius, după ce l-a împins discret pe Itu, a marcat cu capul și a dus scorul la 3-0. Chiar înainte de a se suna de pauză, Eșanu a făcut un penalty, iar Cordea a marcat, 4-0, deși dinamovistul a simțit colțul.

La scorul de 1-0, Steliano Filip a primit direct cartonașul roșu din partea lui Istvan Kovacs, iar comentarii de la Look Sport, dar și alți jurnaliști din media, au precizat că eliminarea dinamovistului a fost ușor dictată, se impunea cartonaș galben!

Știrea inițială:

Sunt foarte mulți spectatori în tribunele celui mai mare stadion al țării, imediat după reluarea campionatului, după pauza cauzată de meciurile naționalei. Chiar dacă formațiile nu trec prin cele mai bune perioade, fiind departe de ceea ce-și doresc suporterii de la elevii lui Iordănescu, respectiv Bonetti, energia provocată de o astfel de încleștare naște pasiuni uriașe în continuare.

Înaintea confruntării, doi reprezentați de seamă care au scris istorie pentru ambele grupări au oferit pronosticuri. La gazde, Dumitru ”Țiți” Dumitriu a fost optimist la Look Sport. ”Văd un 2-1 pentru Steaua, FCSB, cu două goluri Keșeru”, a punctat fostul tehnician.

În schimb, Florin Răducioiu este de părere că partida se va încheia la egalitate. ”Eu văd un 1-1, o remiză. Cred că va marca, după părerea mea, Claudiu Keșeru. Apoi, mi-aș dori o surpriză, poate să marcheze Steliano Filip”, a spus fostul internațional pentru sursa citată.

Citește și

Sorin Cîmpeanu: ”Părinții pot participa la festivitățile noului an școlar, dar recomand asta”