An de an, Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștiului, adună mii de pelerini din capitală, dar și din alte orașe și sate ale României, care vin la racla Sfântului să-i ceară ajutorul. Lângă moaștele Sfântului au fost așezate luni și sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, aduse de mitropolia de Veria(Grecia), dar și o parte din moaștele Sfântului Nectarie și a sfinților împărați Constantin și Elena.
Marți, 25 octombrie:
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Miercuri, 26 octombrie, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei (Grecia), înconjurat de preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Joi, 27 octombrie 2022, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, înconjurați de Ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
Vineri, 28 octombrie:
09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin (aprox. ora 22:00)
Viața Sfântului Dimitrie cel Nou, Basarabov
Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.
Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățăturile înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu facerea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacov. El se ocupa cu pășunatul vitelor satului său.
După ce s-a ostenit destulă vreme în această smerită ascultare, pe toate cele ale lumii ca pe un nimic socotindu-le, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți.
Apoi, prin viața cea cu totul îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Că, de n-ar fi fost în acest chip, nu s-ar fi învrednicit să fie după moarte nestricăcios, și, de nu și-ar fi agonisit prin lucrarea faptelor bune harul Duhul Sfânt, în puterea căruia trupul său și până acum se păstrează întreg și înmiresmat, n-ar fi săvârșit atâtea minuni.
După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând a fi ”bărbat desăvâșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4,13), Dumnezeu pe care-L iubea atât de mult a hotărât să-l mute din ”cele de aici”. El s-a culcat pe două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului și și-a dat strălucitul lui suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup multă vreme a rămas nevătămat între acele două pietre.
Odată s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Noi și moaștele au căzut în apă, rămânând acolo vreme îndelungată, ca o neprețuită comoară duhovnicească.
Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a străbătut toate împrejurimile și a ajuns și la domnitorul Țării Românești. Acesta îndată a trimis preoți și boieri, ca să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Mergând trimișii domnești în satul Basarabov, au luat moaștele Cuviosului și au pornit către Țara Românească. Însă, ajungând cu acestea până la un sat ce se numea Ruse, aproape de o fântână, au lăsat sfintele moaște, de vreme ce, prin dumnezeiască minune, nu au mai putut să le ducă mai departe. Iar preoții și boierii, văzând acestea și nedumerindu-se ce vor face, s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind că aceasta va fi voia Cuviosului. Junicile s-au întors îndată cu moaștele înapoi în satul Basarabov. Când a auzit asta domnitorul Țării Românești a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit carul.
Cum au ajuns totuși moaștele în București
Între anii 1768 și 1774, fiind război între Rusia și Imperiul Otoman și cuprinzând rușii părțile noastre românești, generalul Petru Saltâkov a trecut Dunărea, și, pornind război asupra Ruscicului, a ocupat câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un boier român, Hagi Dimitrie, aflându-se lângă general, a căzut înaintea lui cu rugămintea să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre, pentru prăzile și jafurile pe care le-a pătimit din pricina războiului și să o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
În anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primindu-le tot poporul cu mare cinste și evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și boala ciumei care se abătuse peste București. De atunci și până astăzi au rămas în biserica aceasta , chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și reședința patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie a păzit neatinsă biserica ce-i adăpostește moaștele.
