Procesiune de Florii la Mănăstirea Radu Vodă. PS Timotei Prahoveanul: ”Aceleași planuri”

An de an înainte de pandemie se organiza o procesiune mare în București în sâmbăta dinaintea Intrării Domnului în Ierusalim, supranumită ”Floriile”.

Mii se credincioși participau cu ramuri de finic pe traseul Mănăstirea Radu Vodă, bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei și se încheia la Catedrala Patriarhală unde erau de obicei așteptați de Patriarhul Daniel.

Anul trecut era lockdown total în România și nici nu s-a pus problema de a se mai organiza ceva având în vedere că bisericile și mănăstirile erau închise pentru credincioși.

Anul acesta s-a încercat să se păstreze tradiția, dar doar în interiorul Mănăstirii Radu Vodă, acolo unde procesiunea a început la ora 17:30 și a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului. S-au sfințit ramurile de finic și au fost oferite oamenilor.

Credincioșii au înconjurat mănăstirea cu ramuri de finic în mâini, iar la final au ascultat predica PS Timotei Prahoveanul, care a făcut o paralelă între ce se întâmplă în prezent în societate și ceea ce s-a întâmplat în Ierusalimul acelor vremuri.

”Vreme de trei ani și mai bine, Mântuitorul a propovăduit Evanghelia Mântuirii. Și-a însoțit-o cu fapte minunate pe care nimeni, niciodată, nu le-a mai auzit și întâlnit. Fapte care au rămas în Istoria Mântuirii ca fiind semne ale milostivirii Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut om din iubire nemărginită față de omul căzut. Și în ultimul drum către Ierusalim, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: Iată, ne suim în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși care-l vor răstigni, îl vor omorî, dar a treia zi va învia.

Ucenicii n-au înțeles aceste cuvinte. Cum El, care de multe ori a tămăduit pe cei care păreau a fi uitați, nevindecabili, pe cei care nu aveau lumina ochilor și mai ales, nu mai aveau nicio speranță, ar putea fi dat în mâinile oamenilor păcătoși să fie răstignit, batjocorit și să moară asemenea tâlharilor?

Dar Mântuitorul a venit pentru a face voia Tatălui său. Ar fi putut să renunțe la aceste neîmplinite rânduieli omenești. Dar el a arătat că iubire mai mare ca aceasta nimeni nu are, ca viața lui să și-o pună pentru prietenii săi.

Iubiți credincioși, ne aflăm în ajunul unei mari sărbători a bisericii. Ceea ce s-a întâmplat în Ierusalim cu aproape 2000 de ani este greu de descris în puține cuvinte pentru că atunci Mântuitorul Hristos a făcut tuturor, toate, ca măcar pe unii să-i dobândească.

Minunea din Betania, atunci când l-a înviat pe prietenul său Lazăr, cel mort de patru zile, care mirosea greu, este greu de descris în puține cuvinte.

Mântuitorul venise pentru a împlini cele spuse de demult în scripturi, pentru a se așeza pe mânzul asinei, pe mânzul celei de sub jug. Norodul din Ierusalimul acelor zile era entuziasmat, nu a mai cunoscut niciodată o asemenea trăire, Mântuitorul a fost întâmpinat cu ramuri de copac sau cu hainele oamenilor așezate asemenea venirii Regilor sau a celor importanți din istoria poporului ales.

Mântuitorul Hristos s-a bucurat pentru o singură dată de o asemenea primire deși El coborâse cerul pe pământ și făcuse tuturor, toate! Mântuitorul a primit cu întristare nu atât pentru cele ce aveau să se întâmple în Ierusalimul acelor zile, ci mai ales pentru atitudinea oamenilor.

Atitudinea celor din Ierusalim este asemenea cu a oamenilor de acum care nu-L iubesc, care nu-L primesc în inimile lor, care doresc să-l respingă din instituții, din lumea lor așa cum l-au respins atunci, pentru că în vreme ce mulțimea entuziastă îl primea pe Mântuitorul în Cetatea Ierusalimului, aproape de poarta numită de aur, care de multă vreme este închisă și așteaptă venirea celui care a pus Mântuire lumii.

La fel este și atitudinea noastră, a oamenilor importanți și a oamenilor mici din lumea în care trăim noi. Și dacă atunci prin ungherele ascunse ale Cetății Ierusalimului se făceau planuri pentru prinderea lui Iisus și pentru omorârea Lui, aceleași planuri se întâlnesc în lumea de astăzi. În instituții, în discuțiile cu oamenii puternici și în același timp oamenii mici ai lumii, care nu primesc învățătura Lui.

Întâlnirea Mântuitorului cu Pilat și cu demnitarii de atunci ne arată un adevăr care este prezent și în lumea noastră strâmbă. ”Tu ești împărat?”, l-a întrebat Pilat. Iar Mântuitorul i-a răspuns: ”Împărăția mea nu este din lumea aceasta”.

Împărăția Lui nu se amestecă cu planurile adeseori neiubitoare de lumină ale lumii în care trăim noi. Împărăția Lui nu se amestecă cu gândurile mici ale noastre și cu dorința de a fi mereu îndreptați doar către lucrurile întunericului și prea puțin sau deloc îndreptați către Lumină și către cuvintele pe care El le-a rostit.

Împărăția Lui nu mai este proprie preocupărilor noastre. Noi suntem preocupați doar de lucrurile efemere, doar de lucrurile care trec, iar Împărăția lui Dumnezeu este departe de noi. De aceea întâmpinarea Mântuitorului în Cetatea Ierusalimului este o dorință pe care va trebui să o rememorăm și să o actualizăm mereu. Primirea lui nu doar între zidurile unei cetăți istorice, a unui oraș care se numea Cetatea Păcii, ci în primul rând primirea lui în sufletele noastre.

Pregătirea și întâmpinarea unei săptămâni speciale, a Sfintelor Lui Pătimiri, cu cel mai frumoase cuvinte de despărțire pe care Mântuitorul le-a rostit ucenicilor și celor care-L însoțeau. Este un moment important pentru fiecare dintre noi. Și dacă nu am reușit în acest răstimp al Postului Sfintelor Pătimiri sau al Păresimilor, numit de către Părinții Bisericii, va trebui ca în ultimul ceas așa cum ne spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, dacă nu am venit mai devreme, măcar în ultimul ceas să venim pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul care vine spre noi pentru a-și face sălaș și pentru a rămâne împreună cu cei care-L caută pe El.

Această zi a înainte-prăznuirii sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim ne aduce aminte de unul dintre prietenii Mântuitorului. Mântuitorul a avut puțini prieteni, cum puțini avem și noi, chiar dacă adeseori considerăm că avem oameni care ne ajută, care ne sprijină, care ne iubesc și care sunt alături de noi. Ne înșelăm pentru că constatăm adesea că singurul nostru prieten este numai Dumnezeu. Alții, în diferite momente, al dori să ne arate că ne sunt prieteni, dar în altele nu sunt.

Lazăr era unul dintre prietenii Mântuitorului. Sfânta Evanghelie nu se spune amănunte despre el. Dar știm din Sfânta Tradiție a Bisericii, un alt izvor al revelației divine, că Lazăr era unul dintre cei care ascultau cuvintele Mântuitorului, care asculta și-L primea cu drag. Era fiul unui fariseu, acest fariseu după rânduiala lui, după starea în care se afla, era de obicei împotriva Mântuitorului. Dar el s-a bucurat de prezența Fiului lui Dumnezeu, venit în lume din iubire față de oameni.

Era lepros și leproșii erau condamnați la izolare, la moarte, dar Mântuitorul Hristos l-a izbăvit de această stare nefericită. În casa lui Domnul venind sau plecând din Ierusalim a poposit de mai multe ori. În casa lui o femeie păcătoasă s-a întâlnit cu milostivirea lui Dumnezeu. De aceea Lazăr și surorile lui Marta și Maria s-au numărat printre cei care au auzit cuvinte pe care nimeni nu le-a mai auzit și fapte pe care nimeni nu le-a mai văzut, cum au fost acelea ale iertării unei femei păcătoase.

Mântuitorul Hristos aflându-se în ultima călătorie a misiunii sale pământești, le-a spus ucenicilor că Lazăr, prietenul din Betania, este bolnav. Dar în acel moment când le-a vorbit ucenicilor, Lazăr a și trecut din această lume într-una în care pentru surorile lui, pentru prietenii lui, era una a despărțirii.

În a patra zi a morții lui Lazăr, Mântuitorul a fost întâmpinat de surorile lui. Una dintre ele i-a spus Mântuitorului: ”Dacă erai aici, fratele nostru nu ar fi murit”. A avut loc un dialog teologic, înalt. Una dintre surorile lui Lazăr i-a spus: ”Cred că tu ești Hristosul, care va veni în lume, adică Mesia, cel prezis de prooroci”.

Și au mers împreună în locul unde fusese așezat Lazăr, într-o peșteră deasupra căreia se așezase o piatră mare după obiceiul celor care așezați în morminte așteptau Ziua Învierii. Ziua Învierii mai ales pentru cel care spusese că El este Învierea și Viața.

Lazăr a fost unul dintre cei care a experimentat întunericul mormântului și care a văzut cele pe care nu le-a putut zugrăvi niciodată în cuvinte. Tradiția bisericii ne spune că mai târziu, în timpul celor peste 30 de ani de propovăduire a Evangheliei și de vorbire a faptelor minunate pe care le-a văzut în preajma Mântuitorului, Lazăr nu a mai zâmbit niciodată.

O tradiție păstrată la Larnaca în cea mai frumoasă insulă a lumii, în Cipru, ne spune că Lazăr în cei 30 de ani o singură dată a zâmbit, când a văzut că cineva din grădina casei lui, fura niște vase de lut. Și atunci Lazăr a spus: ”Iată, țărâna cum fură țărâna”. El a înțeles cât de trecătoare este țărâna din care suntem noi făcuți. Chiar dacă fura vasele de lut, frumos împodobite cu flori, din grădina lui.

Mântuitorul când l-a chemat pe Lazăr din mormânt ne-a încredințat de propria noastră Înviere. Învierea cea de obște. Ne-a pregătit pentru a întâmpina Învierea Mântuitorului pe care ucenicii nu au înțeles-o, dar și propria noastră înviere.

Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim ne pregătește pentru biruința asupra morții! Dreptul Lazăr este simbol al Învierii noastre și la fiecare slujbă de înmormântare care nu este altceva decât o rugăciune pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu pentru toți cei care sunt încredințați lui, Lazăr, cel a patra zi înviat din morți, este pomenit. El este chezășie a învierii noastre. Și dacă Lazăr a înviat la cuvântul Mântuitorului, înseamnă că și noi vom învia.

Lazăr a trăit trei vieți, una specifică oamenilor, alta dăruită de Dumnezeu și alta veșnică, pentru că a fost prietenul Mântuitorului. Ne rugăm ca toți cei care sunt la această smerită procesiune, într-o vreme în care sunt foarte multe încercări, să aibă mereu prietenia Mântuitorului cum a avut Lazăr, ca Mântuitorul oriunde ne-am afla noi să vină către noi atunci când suntem vii și atunci când vom muri pentru a ne încredința învierii Sale. Ca Mântuitorul să ne arate mila Lui cum a arătat-o lui Lazăr cel mort de patru zile. Ca Mântuitorul să ne dăruiască tuturor iertare și Înviere. Ca Mântuitorul Hristos să fie pentru fiecare dintre noi prietenul cel bun și cel adevărat, într-o lume în care nu mai are prieteni și care nu mai caută decât prietenii de conjunctură. Amin”, a spus PS Timotei Prahoveanul.

Citește și:

VIDEO Gătind ca pe Muntele Athos, preotul Florin Danu a impresionat la Chefi la cuțite