Probleme medicale sau nu vrea să semneze prelungirea? Situația unui titular important de la Dinamo

Josue Homawoo (27 de ani), fundașul central de la Dinamo, a rămas în tribună la meciul amical cu Novi Pazar (1-1), din Antalya. Stoperul francez era anunțat în echipa de start de către „câini”.

Și conducerea lui Dinamo joacă tare

Dacă, la final, Zeljko Kopic a vorbit în treacăt despre el, spunând că are o problemă medicală, dar fără să dea prea multe detalii, cei de la GSP susțin că în cazul africanului au apărut probleme de ultimă oră la negocierile pentru prelungirea contractului! Iar roș-albii au vrut să-i arate și cealaltă parte a situației.

Actuala înțelegere dintre Homawoo și Dinamo e scadentă la finalul sezonului.

Nici Selmani nu pare să dea semne că semnează prea repede

Alți doi jucători de la Dinamo au intrat în ultimele 6 luni de contract, e vorba de Milanov și Selmani. Dacă cu primul sunt șanse mari să se ajungă la un conses, cu al doilea negocierile decurg greu, din cauza pretențiilor financiare ale kosovarului.

Dinamo a rezolvat o prelungire, pe cea a lui Eddy Gnahore. Mijlocașul a semnat până în 2026. El ar fi rămas liber la vară, la fel ca Homawoo, Milanov și Selmani.

Dinamo a întâlnit-o pe Novi Pazar în ultimul amical al iernii în cantonamentul din Antalya. Homawoo ar fi trebuit să fie titular, a fost anunțat în primul 11, dar locul lui în echipa de start a fost luat de Andrei Mărginean, care a făcut pereche cu Kennedy Boateng.

Citește și

Dumitru Prunariu a dus o legătură de ceapă în spațiul cosmic: „Îi era poftă omului”