Prima reacție a lui Savenco, trist: ”Era ca un Dinamo – Barcelona la fotbal” EXCLUSIV

Comitetul Executiv al EHF s-a întrunit astăzi și a luat câteva decizii extrem de importante, printre ele că Dinamo e eliminată din Liga Campionilor la handbal. O decizie șocantă, în contextul în care ”câinii” aveau de jucat o dublă spectaculoasă cu PSG în sferturile competiției contra celor de la PSG, roș-albii bifând cea mai mare performanță din handbalul masculin românesc din ultimele trei decenii.

Meciurile rămase din optimile de finală ale Ligii Campionilor și din sferturile de finală au fost anulate. După cum s-a anunțat deja, EHF Final 4 2020 va avea loc în 28 și 29 decembrie la Köln. Pe baza clasamentului final din faza grupelor, calificate pentru EHF Final 4 sunt cele mai bune două echipe ale grupelor A și B: Barça, Paris Saint-Germain HB, THW Kiel, Telekom Veszprém HC

Pe căpitanul lui Dinamo, Dan Savenco, l-am găsit în ziua lui liberă, acasă, el fiind detașat o perioadă la secția 6 de Poliție, de peste drum de stadion, pe durata stării de urgență. Era foarte afectat.

”Ar fi fost ceva grandios pentru România. Am făcut să audă lumea de Dinamo București în handbalul masculin. Era un entuziasm deosebit, un moment poate unic în viață. Ne-a eliminat un virus! Sper să obținem wild card pentru ediția viitoare, astfel să ne luăm revanșa. Îmi pare rău fiindcă eram singura echipă neînvinsă din Champions League în acest sezon. Duelul cu PSG era echivalentul din fotbal la un meci Dinamo – Barcelona în primăvara Champions League”, a mărturisit Savenco pentru doarromania.ro.

Citește și

Becali amenință: ”Eu nu mă bat cu CFR Cluj acolo!”

No Comments Yet

Comments are closed