Suporterii fotbalului din România au fost consternați astăzi la aflarea veștii că Mircea Rednic, 61 de ani, a suferit un infarct miocardic și, ulterior, o intervenție chirurgicală.
Rednic va lua o mică pauză, nu va fi prezent mâine, joi, la meciul cu Dumbrăvița din play-off-ul Cupei României și luni, în deplasarea de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi. După pauza competițională din prima jumătate a lui septembrie, celebrul tehnician va reveni la muncă, au transmis apropiații săi.
Primarul Aradului: „Nu poate răspunde acum la telefoanele primite”
A apărut și prima imagine cu antrenorul „textiliștilor”, în această după-amiază, după operație. Mircea Rednic a primit vizita primarului din Arad, Călin Bibart, care a postat o fotografie și un mesaj pe pagina sa de Facebook.
„I-am făcut o vizită la spital domnului Mircea Rednic, de îndată ce am aflat de problema prin care trece.
La insistențele domniei sale ne-am făcut un selfie și am dat curs rugăminții de a transmite suporterilor UTA-ei că se simte bine și că se va întoarce la echipă cât mai repede posibil, cerându-și totodată scuze că nu poate răspunde la telefoanele primite!”, a scris pe Facebook primarul orașului Arad, Călin Bibart.
Mesaj de la dinamoviști
„Clubul Dinamo București dorește să transmită multă sănătate și însănătoșire grabnică legendei dinamoviste Mircea Rednic.
Un om care nu are nevoie de o introducere în rândul suporterilor alb-roșii, o figură legendară atât în teren, cât și pe banca tehnică. Un om care a răspuns mereu «Prezent!» atunci când clubul era în cumpănă. Îi dorim sănătate și multă putere în acest moment dificil”, a transmis Dinamo printr-un comunicat oficial.
Totodată, și alte grupuri și pagini de Facebook ale ”câinilor” și-au manifestat atașamentul față de Mircea Rednic.
Citește și
Colega de salon a Alexandrei, gravida care a murit la spitalul din Botoșani: ”Era vânătă!”