Prima echipă care l-a ofertat pe Ovidiu Burcă, după plecarea de la Dinamo

La sfârșitul lunii noiembrie, după 17 etape în care Dinamo câștigase doar două partide, Ovidiu Burcă (43 de ani) a plecat din ”Ștefan cel Mare”.

La scurt timp, șefii ”câinilor” l-au instalat pe banca tehnică pe croatul Zeljko Kopic (46 de ani), fostul tehnician al celor de la Dinamo Zagreb și Hajduk Split, care deja a bifat două victorii la noua echipă.

Ovidiu Burcă a fost dorit de CSM Alexandria

La mai bine de o lună de la despărțirea de Dinamo, Ovidiu Burcă a primit prima ofertă.

Potrivit celor de la liga2.ro, tehnicianul în vârstă de 43 de ani a fost contactat de către divizionara secundă CSM Alexandria.

Între cele două părți au existat discuții, însă nu s-a ajuns la un numitor comun, iar Burcă a rămas în continuare liber de contract.

Nou-promovata în cel de-al doilea eșalon secund a negociat și cu Dan Alexa, recent plecat de la FC Botoșani, însă Eugen Trică a fost cel care a preluat formația de pe poziția a 19-a.

Eugen Trică, noul antrenor de la Alexandria

Eugen Trică o va pregăti pe Alexandria, grupare care ocupă locul 19, penultimul, în Liga 2. Misiunea acestuia va fi salvarea de la retrogradare.

În actualul sezon, Alexandria a suferit 11 eșecuri și a înregistrat două victorii și două remize.

Citește și

Avocatul lui Cătălin Cherecheș apelează la o cale extraordinară de anulare a condamnării. Va urma proces la CEDO!