Preotul model care arată tuturor de ce România are nevoie de biserici

Oamenii pot transforma locul unde trăiesc într-un adevărat rai pe pământ. Totul este să fii conectat la Dumnezeu și să-i asculți porunca pe care a lăsat-o: ”Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Asta face un preot dintr-un sat din județul Tulcea. În Sâmbăta Nouă din comuna Topolog, oamenii și-au găsit colțul lor liniștit pe pământ, fiind păstoriți de un preot cu mare har, care le face viața mea frumoasă.

Părintele Mădălin Iscru, tată a unui băiețel de 7 ani și a unei fetițe de 10, s-a gândit să facă ceva și pentru copiii care nu au fost binecuvântați de Dumnezeu să fie crescuți de familia lor naturală. Așa că i-a introdus în propria sa familie și le-a construit un Centru de Plasament, care se numește chiar ”Profamilia”. El se implică în viața lor socială și îi ajută cu tot ce poate nu doar duminica, când se adună toți credincioșii și iau masa împreună.

”Aproximativ 100 de persoane mănâncă, duminică de duminică, la noi la biserică. Suntem binecuvântați de credincioși care ne ajută. Preoteasa a făcut patru echipe de gospodine care gătesc, prin rotație, în fiecare săptămână. Avem o trapeză de 300 de mp, acolo luăm masa în comuniune. O folosim și la evenimente culturale, tot acolo punem și bradul de Anul nou, facem diverse activități.”, mărturisește preotul.

La centrul de plasament sunt copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani. Unii nu și-au cunoscut niciodată părinții, alții au fost abandonați de cei care le-au dat viață. Unul dintre copiii de la centrul de plasament a avut nevoie de o operație la inimă, iar părintele Iscru a intervenit prompt.

Pentru oamenii din sat și pentru copii, în parohie activează unul dintre cele mai bune grupuri de muzică psaltică din țară, sub coordonarea părintelui paroh. ”Credința și muzica psaltică merg mână în mână. Oamenii sunt mai apropiați de biserică atunci când de la strană se aude psaltichia.”, recunoaște părintele Iscru.

”Sfântul Ioan Rusul”, așa se numește grupul de la biserica din Sâmbăta Nouă, lăcaș ce are două hramuri: cel al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și cel al Sfântului Ioan Rusul.