Preot în weekend, pe șantier în timpul săptămânii

Români speciali sunt mulți în diaspora. Unul dintre ei este părintele Nicolae Bulat, care slujește la o biserică ortodoxă din Marea Britanie.

De luni până vineri este pe șantier, printre utilaje, materiale de construcții și zgomotul lucrărilor. Conduce un telehandler sau lucrează ca mastic man, meserii obișnuite pentru mulți români plecați la muncă în Marea Britanie. În weekend, însă, își schimbă complet domeniul de activitate și lasă hainele de lucru pentru veșmintele preoțești, slujind Sfânta Liturghie pentru românii și moldovenii din Corby.

Este slujitor al Parohiei „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din Corby, Marea Britanie, care reunește comunitățile de români și basarabeni din zonă.

”Pentru mine drumul spre preoție a început cu mersul la biserică, de mic copil, deși nu știam eu la acea vreme că o să fiu preot.

În Marea Britanie am ajuns pentru prima dată în 2015, aveam 18 ani, eram în primul an la facultate și munceam doar vara pentru a mă putea întreține pe parcursul anului universitar.

Prin grija lui Dumnezeu, în februarie 2022 am fost hirotonit diacon de Preasfințitul Părinte Veniamin, iar un an mai târziu preot, încercând să fiu de folos acolo unde mă aflam”, a declarat părintele Nicolae Bulat pentru basilica.ro.

Pe lângă activitatea pastorală, preotul continuă să lucreze în timpul săptămânii. În primii ani a lucrat ca muncitor necalificat pe șantier, iar ulterior a învățat alte meserii din domeniul construcțiilor.

„Am învățat meseria de Mastic Man, care pune silicon la geamuri, uși, bucătării sau băi. Este o meserie care trebuie să îți placă, pentru că este o lucrare de finisare și este în văzul tuturor”, a explicat părintele.

Părintele Nicolae Bulat a transmis un mesaj românilor care trăiesc și muncesc în străinătate.

„Dacă ești departe de casă și stai cu dorul pe jumătate, nu te poți bucura nici acolo unde ești și nici nu te împaci cu faptul că ești departe de țară. Dacă ești în străinătate, dedică-te locului în care ești. Iar dacă dorul de țară este prea mare, atunci întoarce-te acasă”.

„Este important, însă, să nu uităm de locurile de unde am venit și tradițiile pe care le avem”, a îndemnat părintele Nicolae Bulat.