Astăzi în Biserica Ortodoxă Română este Duminica Sfintei Cruci. Cu această ocazie, în cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc la Biserica Icoanei o predică spusă de părintele Ion Popescu despre cum ar trebui să-și asume orice om crucea.
”Pericopa evanghelică, pe care am ascultat-o astăzi la Sfânta Liturghie, se mai citește odată în duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Acest lucru arată câtă însemnătate are Sfânta Cruce în viața noastră. Din acest text, desprindem mai multe învățături profunde și folositoare cuprinse în puține cuvinte. Mă voi apleca mai mult asupra primei fraze din textul Sfintei Evanghelii.
„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.
Cuvântul „oricine” din această frază lămurește o mulțime de lucruri. Mântuitorul ne arată aici libertatea totală a oricărei persoane de a-L urma. Nu există restricții de gen, cultură, avere, stare socială, rasă, etc.
În același timp, nu este nimeni obligat, constrâns sau determinat să-L urmeze. Apoi sunt precizate trei condiții de îndeplinit pentru cei ce se decid să urmeze lui Hristos:
1. să se lepede de sine;
2. să-și ia crucea;
3. să urmeze pe Hristos.
Referitor la punctul 1, lepădarea de sine nu trebuie înțeleasă ca depersonalizare sau negare de sine, ci golire de sine, adică de egoism.
Un sac plin cu frunze uscate, ca să fie umplut cu mere, trebuie mai întâi să-l golim de frunze. Golirea de sine echivalează în acest caz cu regăsirea de sine.
Îndemnul de la punctul 2, de a ne lua crucea se referă la asumarea crucii, adică a unei suferințe pe care un om o are în această viață.
Aproape fiecare persoană are o suferință tainică sau la vedere pe care o suportă, ca de exemplu: o boală, un handicap, sărăcie, o copilărie tristă, un vis frumos neîmplinit, o căsnicie lipsită de dragoste și înțelegere, singurătate, etc. Sau poate fi vorba de suferința unei persoane de lângă tine care suferă și cu care trebuie să trăiești și să împarți suferința. Sunt și alte situații de suferință pe care nu le putem evita și pe care trebuie să ni le asumăm fără cârtire sau revoltă.
Punctul al treilea, ne arată că suferința trebuie dusă cu gândul la Hristos, Cel ce a acceptat de bunăvoie suferința de pe Cruce și căreia i-a dat un sens, pentru că prin moartea pe Cruce a putut ajunge la înviere. Pe Cruce, El a luat asupra Sa păcatele noastre, apoi a murit și a înviat, dând sens suferinței.
Suferința Lui pe cruce a devenit bucurie pentru noi.Privind la semnul Sfintei Cruci, prindem curaj să ne purtăm crucea cu demnitate și astfel vom da sens suferinței noastre, vom transforma suferința în biruință.
Semnul Sfintei Cruci este steagul biruinței noastre în această viață, dar și steagul biruinței noastre în viața veșnică. De aceea, plecând din această lume, ne așezăm la umbra acestui steag pe care îl vom purta și la înviere, așa cum cântăm astăzi „că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”. Amin!”, se arată în predica părintelui Ion Popescu.