Postul Paștelui 2023 pentru creștinii ortodocși începe lunea viitoare, pe 22 februarie și se termină pe 6 aprilie. Este cel mai lung post al anului și cel mai strict și este o pregătire spirituală a oamenilor pentru a sărbătorii Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Dezlegare la pește va fi pe 25 martie, de Bunavestire și pe 9 aprilie, de Duminica Floriilor.
Sfântul Ioan Gură de Aur despre folosul postului
Unul dintre cei mai mari Sfinți Părinți ai bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, explica ce înseamnă de fapt această perioadă în care creștinii țin post.
”Mulți creștini, nedând o prea mare importanță postului, îl țin fără tragere de inimă sau nu îl țin deloc. Și totuși, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaților, mult poate face postul, mai ales când este însoțit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: ”Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”.
Așadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăjmașii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, să nu ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temen de mâncare multă, mai ales atunci când este însoțită de beție, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi și ne dăruiește libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când știm că el luptă împotriva diavolului și ne izbăvește de robia păcatului?
Dar și când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem niciun folos.
Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe mâncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat, nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci, nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești, petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune și luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului și vei avea mult folos”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur conform cărții ”Problemele vieții”.
Citește și: