Postul Paștelui 2022. Două dezlegări la pește

Postul Paștelui 2022 pentru ortodocși începe pe 7 martie. În fiecare an, Postul Mare începe cu 40 de zile înainte de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, care va fi sărbătorită în acest an pe 24 aprilie. În toată această perioadă sunt doar două dezlegări la pește, pe 25 martie (n.r. Bunavestire) și pe 17 aprilie (n.r. Intrarea Domnului în Ierusalim).

Postul Paștelui 2022. Ce nu ar trebui să facă creștinii

În Postul Paștelui nu se consumă produse de originile animală, precum carne, brânză, ouă, lapte și pește. Unii duhovnici consideră că nici mierea nu ar fi de post. De asemenea, în post nu se fumează și nici nu se consumă băuturi alcoolice.

Dar în post nu trebuie să ții doar cu trupul, ci și cu sufletul. Astfel, credincioșii trebuie să facă cât mai multe fapte bune, să-și stăpânească gândurile necuviincioase și să învingă patimile. Este o perioadă în care rugăciunea trebuie întețită. În această perioadă nu se oficiază nunți și botezuri.

Învățăturile părintelui Arsenie Boca despre post

Părintele Arsenie Boca le explica credincioșilor cum trebuie și de ce este necesar postul pentru oameni.

”Postul și rugăciunea sunt două mijloace prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post. Și Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii Împărăției lui Dumnezeu, deși lui nu-i trebuia, nefiind pătimaș.

Postul este o luptă aspră cu însuși trupul tău. Dacă birui, bine îți va fi, iar dacă nu, să știi că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curățească trupul până acolo încât să nu mai fie nicio piedică pentru suflet. Și nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârșitul veacului( și pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni”, mărturisea părintele Arsenie Boca.