Administrația Prezidențială a anunțat astăzi că președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind acordarea de măști pentru cetățenii români. Mai exact, câte 30 de măști de protecție, lunar, persoanelor vulnerabile, până la încheierea pandemiei.
Legea a fost promulgată după ce România a atins recorduri în privința cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Proiectul a fost inițiat de PSD și de Pro România.
”În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziționează, prin Compania Națională Unifarm S.A., măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziționării și distribuției măștilor de protecție către populație se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății”, se arată în legea aprobată în luna iunie de Camera Deputaților.
Victor Ponta, președintele Pro România, a reacționat pe pagina sa de Facebook.
”Mă bucur că am reușit să avem o lege prin care toți românii cu posibilități financiare reduse beneficiază de măști gratuite din partea statului! În România, prea au multe au drepturi doar cei cu bani. Prea mult cei care au nevoie nu primesc sprijin. Prea mult Guvernul amendează oamenii fără să fie interesat dacă-și permit să cumpere acele măști”, a reacționat fostul premier.
Reacția lui Ponta vine la 24 de ore după ce el a declarat că se impune amânarea alegerilor locale, întrucât riscul ca persoanele implicate în organizarea acestora să se infecteze cu noul coronavirus este foarte mare. El a spus însă că săptămâna viitoare Pro România își va anunța candidații pentru București și a anunțat că și-a unit forțele cu Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 care a plecat recent din PSD și a anunțat că își lansează un partid nou.
”Pro România va avea candidaţi la Primăria Capitalei, la primăriile de sector şi îi anunţăm săptămâna viitoare, probabil cu Robert Negoiţă. Ne-am unit forţele cu Robert”, a spus Victor Ponta, la TVR 1.
Citește și:
Se poate reintra în starea de urgență. Raed Arafat: ”Atunci ar fi îndeplinit”