Dinamo este într-o situație extrem de dificilă, a rămas țintuită pe penultimul loc în clasament, după o serie neagră de rezultate. Numai în ultimele cinci etape, ”câinii” au pierdut de patru ori, fără să marcheze, în rest doar o remiză.
Suporterii și-au pierdut răbdarea cu tehnicianul de 43 de ani. De aceea, s-a vorbit tot mai intens în ultima perioadă dacă nu ar fi oportună o schimbare a antrenorului Ovidiu Burcă, din ce în ce mai contestat de fanii „alb-roșiilor”.
A fost întrebat la emisiune
“Asta e o discuție pe care, în spațiul public, au dus-o mulți în altă direcție. Eu cred că am declarat de vreo 2-3 ori că eu, la puterea mea financiară, voi rămâne acționar cu 3%, ceva de genu. Deci poziția actuală este nesemnificativă în construcția acestui Dinamo pe care o dorim noi”, a declarat Andrei Nicolescu la Fanatik.
“Asta vreau să vă întreb. Dacă se va dovedi până la urmă că toată povestea asta cu Burcă va duce spre o luptă jos și Doamne ferește nu mai vorbesc de vreo retrogradare, sincer, e rău să retrogradați și pentru noi.
Dacă îl asumați pe Burcă va fi la pachet? Adică, dacă Burcă pleacă și nu îi iese treaba până la final, o să plecați și dumneavoastră? Nu că plecați din club, o să plecați din funcția pe care o aveți ca președinte? Vă asumați cu riscurile de riguare? Sau pleacă Burcă și aia e?”, a întrebat Horia Ivanovici, moderatorul unei emisiuni la Fanatik.
Replica lui Nicolescu: ”Ne scuturăm bine și ne revenim”
“Acum eu nu pot să răspund la întrebarea asta, dar evident că și eu îmi asum alături de el și în momentul în care acționarii care vor avea majoritatea să decidă, dacă vor decide că e și vina mea, dar nu cred că vom ajunge acolo.
Eu cred că ne scuturăm bine și ne revenim. Evident că în orice situație, o majoritate mereu decide, dar eu nu cred că este cazul, eu cred că suntem capabili să ne revenim”, a completat Andrei Nicolescu.
Citește și