--> -->

Planul lui Uhrin: obligat la o mare mutare

Dinamo a jucat un amical sâmbătă cu Zimbru Chișinău, scor 2-0, pe arena din Ștefan cel Mare. Pentru roș-albi au marcat Irobiso și Moura.

Spre deosebire de perioada Flavius Stoican, Dusan Uhrin nu mai vrea să verifice jucătorii tineri, ci să-i mai rodeze pe cei cu experiență, pe care vrea să se bazeze în finalul sezonul și, probabil, la baraj.

Cehul și Dinamo suferă din cauza problemelor de lot, care nu se vor rezolva prea repede. Și din cauza carențelor de pregătire fizică și a problemelor legate de staff-ul medical, formația s-a confruntat cu multe accidentări în acest sezon. Iar problemelor s-au accentuat în ultima perioadă.

Puzderie de accidentați

În acest moment, Dinamo are foarte mulți jucători accidentați. Patriche, Jovanovic, Matei, Răuță, Ivanovski și Azankpo, în afara lui Tomozei care s-a lovit la începutul anului, la câteva săptămâni după ce a fost transferat de la UTA.

În condițiile în care Patriche și Jovanovic, jucători de bază, sunt accidentați și mai ratează câteva săptămâni, Uhrin este nevoit să schimbe din mers. Și în meciul cu Sepsi (0-0) s-au observat problemele uriașe din defensiva echipei.

Tocmai de aceea cehul a decis să-l retragă pe Cătălin Carp în zona defensivă, având în plan să încerce și varianta ca moldoveanul să fie în centrul apărării. Un fotbalist cu experiență, fost campion al României, cu meciuri pentru CFR Cluj, FCSB și Viitorul. Jucătorul de 28 de ani a marcat și un gol în cele 8 meciuri pentru ”câini”.

Cel al victoriei cu Chindia (1-0), din decembrie, adversara de vineri seară din Liga 1. Oricum, Carp pare să fie o idee mai bună decât francezul Baptiste Aloe, care s-a dovedit periculos la fazele fixe din careul advers, dar și un pericol pentru propria apărare.

”Am repetat greșelile din campionat”

”A fost o victorie bună, dar m-am concentrat asupra jocului. Prima repriză a fost bună, am jucat compact, ne-am creat multe ocazii, chiar dacă am înscris o singură dată. A venit acea greșeală a lui Eșanu, practic am repetat greșelile din campionat.

Repriza a doua n-a fost fotbal pentru mine, pentru că am jucat în inferioritate numerică și am făcut multe schimbări.

Nu cred că a fost un meci agresiv, chiar dacă au fost multe faulturi. Nu știu care e situația lui Torje, are o mică accidentare.

Trebuie să pregătim meci cu meci, nu ne gândim acum la baraj. Echipa trebuie să arate bine înainte de baraj. Nu vreau să vorbesc despre situația lui Dario Bonetti”, a spus Dusan Uhrin, pentru Digi Sport, după victoria din amicalul cu Zimbru.

Citește și

Iulian Bulai presiuni maxime: ”Trebuie demis”