--> -->

Petre Daea: ”Nu critic oaia ca apoi dimineața să-i mănânc brânza”

Petre Daea, 73 de ani, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, i-a relatat lui Denise Rifai cu ocazia interviului-maraton din cadrul ”40 de întrebări” de la Kanal D cum s-a ținut de jurământul făcut părinților săi, el provenind dintr-o familie săracă, din comuna mehedințeană Sisești.

”Mi-e rușine și de un copil mic”

Absolvent al Facultății de Agronomie din Timişoara, cu specializarea de inginer agronom, el a urcat pe parcursul a trei decenii în ierarhia structurilor agricole din judeţul Mehedinţi, apoi a intrat în rândurile PSD în 2001 şi a ocupat diverse funcții în ministere.

”Nu fac parte din categoria celor care critică oaia şi dimineața îi manâncă brânza”, a spus Petre Daea, din nou ministru al Agriculturii începând cu iulie 2022.

”Tot timpul am făcut ce mi-au spus părinții. Pentru mine au rămas acele figuri sfinte, care m-au luat de mână și mi-au arătat poteca pe care să merg, m-au învățat să-mi fie rușine tot timpul. De frică, mi-e doar de Dumnezeu! Dar de rușine, mi-e rușine și de un copil mic.

De ce? Așa simt, ăsta sunt, așa mă văd, m-aș cutremura în condițiile în care aș face ceva ce nu mi-e dat prin oglinda ochilor părinților mei. Vă văd pe dumneavoastră, dar de fapt îi văd pe mama și pe tata. Îi văd tot timpul și-i simt mereu alături de mine”, a declarat oficialul Executivului.

Cuvintele tatălui, de neuitat

Petre Daea a mărturisit că este al 6-lea copil dintr-o familie săracă. A continuat pe cărarea amintirilor: ”Am fost îndemnat să o ia pe drumul realizării profesionale, primul copil al mamei și-al tatei, fratele cel mare, mi-a zis să mă duc la Facultate. M-am întors lângă părinți, nu i-am părăsit.

Tatăl meu, când am intrat la Facultate, ne-a pus pe toți pe niște caraveie de lemn, în fața casei, și ne-a spus: ”Petrică a intrat la Facultate.

El va reveni aici, să lucreze cu noi, să aibă grijă de noi. Eu vând vaca și vițelul și m-apucă de casă pentru Petrică”. Așa a făcut.

Am stat lângă ei până când au închis ochii, atunci m-am văzut dezlegat de jurământul pe care l-am luat eu privindu-l pe tata cu cât efort au dorit să mă readucă lângă ei. Azi, mă uit în spate și spun că am respectat jurământul părinților”.

Citește și

Raed Arafat, la 7 ani după incendiul de la Colectiv: ”Dacă mă simţeam vinovat de ceva, poate că plecam”