Pelerinaj special de Sf. Dimitrie. Ce prevede protocolul cu Patriarhia aprobat de Gabriela Firea

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are loc anul acesta în condiţii diferite, impuse de restricțiile sanitare cauzate de pandemie în România. Pentru prima dată, pelerinii din alte localități nu au acces. Aceasta în condițiile în care Guvernul Orban ar fi dorit ca pelerinajul să nu fie organizat deloc în acest an!

Accesul va fi permis doar persoanelor ce locuiesc în București, potrivit protocolului încheiat între PMB cu Patriarhia Română. Se vor lua tot felul de măsuri de siguranță, cu puncte de verificare în zonele de acces, cu păstrarea distanței de 1,5 metri etc. Potrivit Patriarhiei Române, accesul la racla cu moaștele Sf. Dumitru se va face pe un singur rând de persoane, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei și ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie.

La pelerinaj vor fi prezenți mai mulți voluntari ai bisericii, care vor împărți credincioșilor dezinfectant. S-a renunțat la procesiunea ”Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși, iar numărul de clerici și cântăreți bisericești a fost redus. Racla cu moaștele va fi permanent dezinfectată.

Moaștele Sf. Dimitrie cel Nou vor fi scoase duminică, la ora 7:00, din Catedrala Patriarhală și vor fi așezate pe Colina Bucuriei, alături de moaștele Sf. Stelian, ale Sf. Constantin și Elena și ale Sf. Nectarie.

Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei între 9.00 și 12.30.

Luni, de la ora 9.30, va fi oficiată Sf. Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, iar marți, aceasta va avea loc de la ora 9.00 și va fi săvârșită de Patriarhul Daniel, împreună cu trei episcopi vicari, câțiva preoți și diaconi. La Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane, a anunțat Biserica Ortodoxă Română.

Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală. Ludovic Orban a anunțat, în 12 octombrie, că interzice organizarea pelerinajului de Sf. Dumitru, pentru că la astfel de evenimente e foarte dificil de respectat măsurile de siguranță.

Iată ceea ce a anunțat Patriarhia Română:

”Credincioșii din municipiul București care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:

– accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;

– pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;

– pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;

– se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

– voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

În contextul pandemiei, de care suntem cu toții conștienți și în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conștientizare a regulilor igienico-sanitare, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din București și pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an, au fost luate următoarele măsuri speciale:

– renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;

– reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;

– reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);

– protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul :

Duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marți, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Pentru a răspunde dorinței credincioșilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtași la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală.”, anunță Patriarhia Română.

Citește și

ROMÂNIA FRUMOASĂ Turnul Ciunt, loc încărcat de istorie

No Comments Yet

Comments are closed