Pe cine mai poate transfera Dinamo zilele viitoare

Fundașul dreapta Maxime Sivis tocmai a fost prezentat ca noul fotbalist al lui Dinamo.

„Câinii” caută să mai producă 3-4 transferuri până la finalul mercato. Caută jucători care să facă diferența.

Cine este Matias Lacava

Matias Lacava, 21 de ani, este pe lista lui Dinamo, a anunțat Prosport deunăzi. Zeljko Kopic l-ar dori, spun sursele noastre, doar că jucătorul sud-american este mai dificil de adus.

Lacava, care are și pașaport spaniol, însă se află sub contract cu Puerto Cabelo. Negocierile sunt mai dificile. Matias a jucat pentru naționala din Venezuela la Copa America.

Ultima oară, a evoluat, sub formă de împrumut, la Vizela, formație care a retrogradat din prima ligă portugheză.

Nicolescu spune că încearcă să rezolve cât ma repede problemele de lot. „Ne mai trebuie câțiva jucători”, a transmis oficialul bucureștenilor.

Și Nicolescu mai vrea transferuri

A doua zi după meciul cu CFR Cluj, într-o intervenție la Fanatik Superliga, Andrei Nicolescu a admis, din nou, întârzierea legitimărilor și a transmis că întăririle pentru Kopic sunt aproape, țintele fiind jucători de peste hotare.

„Suntem în urmă cu 3-4 transferuri și încercăm să rezolvăm cât mai repede, pentru că, poate, s-a văzut și la meciul cu CFR că ne mai trebuie câțiva jucători. Din România este foarte greu, dar nu se știe niciodată. Vedem din piața externă”, a transmis Andrei Ncioelscu, administrator delegat.

Citește și

Vasile Dîncu dă din casă: „Marcel Ciolacu pregătește remanieri”