--> -->

Pe cine a învinuit CTP după ”dezastrul Crevedia”: ”Încă n-a declarat”

Cristian Tudor Popescu recurge la acuze dure după explozia de la Crevedia, județul Dâmbovița.

Cristian Tudor Popescu face învinuiri aspre după incendiul din Crevedia, soldat cu 57 de răniți și un deces. Gazetarul român a comentat situația și a făcut o comparație între această tragedie și cea din clubul Colectiv, încercând să găsească diferențele.

Ce diferențe vede între dramele de la Crevedia și Colectiv

Jurnalistul este de părere că există câteva deosebiri între cele două cazuri, precizând că de această dată autoritățile nu au mai spus că spitalele sunt echipate corespunzător pentru persoanele arse și s-a trecut la transferuri în străinătate.

„Crevedia – Colectiv. Până acum, singura deosebire între Crevedia și Colectiv este că victimele cu arsuri grave, care, nici astăzi nu pot fi tratate în România, sunt transportate de urgență în spitale din Occident.

N-a mai apărut un ministru al Sănătății care să ne spună că avem de toate în spitalele noastre. De data asta s-a cerut activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, iar dr. Raed Arafat încă n-a declarat că el n-are nicio vină”, a scris Cristian Tudor Popescu pe pagina de Facebook.

Câți răniți au fost transportați în străinătate

Ministerul Sănătății a făcut demersurile transporturilor în străinătate la scurtă vreme de la izbucnirea incendiului din Crevedia. Primii doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la o staţie GPL au plecat din România în noaptea de 26 spre 27 august.

Mai exact, este vorba de cei doi pompieri spitalizați inițial la Spitalul Bagdasar Arseni și care au ajuns la o unitate medicală din Bruxelles. În momentul de față, sunt internaţi la ATI, în stare stabilă. Alte două persoane au fost duse la Milano, în Italia.

De asemenea, în cursul zilei de duminică, 27 august, undeva în jurul orei 16:00, vor fi transferați și mai mulți răniți. Unul va fi tratat la un spital din Viena, doi vor ajunge la Graz (Austria) și alți doi la un spital din Berlin.

„Este în curs de pregătire un al patrulea avion care să plece astăzi şi o să stabilim destinaţia şi care sunt pacienţii. Colegii ne-au promis că vom primi rapoartele medicale a încă patru sau cinci pacienţi.

Continuăm să transferăm pacienţii care se consideră de către medici că trebuie să plece”, a declarat Raed Arafat despre pregătirile care se fac pentru tratarea pacienților arși peste hotare, scrie stirileprotv.ro.

Citește și

Marcel Ciolacu a izbucnit la Crevedia, când a fost întrebat de primarul PSD din Caracal: „Am vreo obligație?”