PCH pune presiune pe șefii lui Dinamo: „Fără asta, vom căuta alți manageri”

Dinamo este într-o situație critică în Superligă. Are 5 înfrângeri la rând și e pe locul 15, direct retrogradabil.

Iar după Dinamo – U Cluj 0-1, fanii „câinilor” au început să-și piardă răbdarea cu actuala conducere. Cu echipa tot mai aproape de retrogradare, ultrașii cer măsuri. Și vor ca șefii să investească în perioada de transferuri pentru a salva clubul.

PCH pune presiune pe conducerea lui Dinamo

„Fără «băgat mâna în buzunar», în mix cu o strategie «nebună» de transferuri, Dinamo își va căuta alți manageri.

Cam așa sună părerea membrilor PCH și DDB, mereu prezenți la meciuri”, a fost mesajul postat în această dimineață pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.

Ploaie de scandări

Imediat după fluierul final, galeria i-a luat la țintă pe jucători: „Nu meritați tricoul roșu să-l purtați!”. Scandarea a fost preluată imediat de toți suporterii prezenți la meci. Aceștia au continuat cu alte mesaje dure, „Plecați cu toții!” sau „Dinamo nu e o afacere!”. Mai mult, suporterii de la Tribuna a II-a au început să scandeze „Serie B! Serie B!”.

Jucătorii au vrut să vină în fața galeriei pentru a-și prezenta scuze față de suporteri, dar s-au lovit de refuzul vehement al acestora.

Galeria a început să îi huiduie și să le facă semne să plece la vestiare, lucru pe care, în cele din urmă, jucătorii l-au și făcut. Mai puțin cei intrați în repriza secundă, care au rămas pe teren cu noul preparator fizic pentru un scurt antrenament. Ei au fost ținta înjurăturilor venite din partea propriilor fani.

Ultrașii l-au luat în colimator inclusiv pe președintele clubului, Andrei Nicolescu, pe care l-au înjurat în premieră.

Citește și

Ritualul lui Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu: „O regulă nescrisă”