Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a susținut conferința de presă premergătoare derby-ului din deplasare cu Universitatea Craiova, de vineri, 26 septembrie, de la 21:00, pe „Ion Oblemenco”.
Patru absenți cerți de la Craiova – Dinamo
Croatul a anunțat absenții pentru acest duel. Este vorba despre trei jucători: Eddy Gnahore, suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene, Cristi Mihai și Jordan Ikoko (ambii ușor accidentați).
Dinamo are cinci victorii și două rezultate de egalitate în ultimele șapte meciuri, însă Kopic e precaut înaintea duelului din Bănie.
„Încă un meci tare, un adversar bun, teren bun. Suntem într-o formă bună. Am analizat ultimul meci cu Farul. Am avut momente bune de joc, în a doua repriză nu ne-am făcut jocul, nu am jucat bine. Pentru acest meci nu putem conta pe Eddy Gnahore, suspendat din cauza cumulului de cartonașe.
Cristi Mihai nu e pregătit, Ikoko are mici probleme și nu vrem să riscăm, iar Andrei Mărginean e mai bine. Mereu este un derby cu Craiova, ambele echipe sunt într-o formă bună. Craiova e lider, joacă în Europa, respect total pentru ce a făcut în acest sezon.”
Dintre toți, cele mai mari șanse să fie recuperat pentru partida din Bănie este mijlocașul Andrei Mărginean.
Zeljko Kopic nu se teme: „Craiova are slăbiciuni ca orice echipă și vom încerca să le speculăm”
„A fost greu pentru noi să pregătim acest meci bine, vom merge să jucăm cu încredere, personalitate, să dăm totul pe teren, este un derby. Va fi un meci intens. În acest sezon ei au jucat sistemul 3-5-2, în alte meciuri 3-4-3. Au calitate individuală, au o structură bună. Nu e întâmplător faptul că ei sunt cea mai bună echipă din România.
Toate echipele au momente bune sau mai puțin bune. Sezonul este lung, au trecut 10 etape, suntem în acest punct. Vrem să fim în play-off la finalul sezonului și după să vedem ce putem obține. Este important să prestăm un fotbal bun, să facem puncte și să avem încredere în noi de fiecare dată.
Nu contează cu cine vor începe primul 11, au multe opțiuni, au atacanți foarte buni. Au benzi foarte bune, controlează mijlocul, au stabilitate în defensivă. Dar au slăbiciuni ca orice altă echipă. Vom încerca să speculăm asta.
Nu e cea mai bună variantă faptul că am jucat luni, iar acum vineri, dar nu ne putem plânge de asta. Nu contează, am avut puțin timp, dar am încredere în echipă, jucătorii s-au antrenat bine, s-au recuperat după ultimul meci. Acesta este fotbalul.
E bine să simțim presiune, motivația de a fi mai buni, dar trebuie să prestăm un fotbal de calitate pe tot parcursul meciului, nu doar o parte, și după să protejăm rezultatul”, a declarat Kopic, la conferința de presă.
Citește și
