Patrick Petre, pe liber!

Patrick Petre (28 de ani) nu mai este fotbalistul celor de la Ceahlăul.

A fost trei ani sub Pietricica

Anunțul a fost făcut de clubul din Liga 2, prin intermediul rețelelor de socializare. Fiul lui Florentin Petre (49 de ani) evolua din 2022 la clubul din Piatra Neamț.

Contractul lui Petre cu Ceahlăul urma să expire în vara anului 2026. Mijlocașul dreapta a jucat 8 meciuri în acest sezon pentru clubul din Liga 2, fără să înscrie sau să ofere vreun assist.

Ce s-a spus la despărțire

Mulțumim, Patrick Petre!

Patrick Petre și conducerea clubului nostru au reziliat pe cale amiabilă contractul valabil până în vara anului 2026. Patrick Petre a venit la CSM Ceahlăul în vara anului 2022, pe vremea în care era tatăl său, Florentin Petre, antrenor principal la Piatra Neamț și a pus umărul la promovarea în Liga 2 din vara lui 2023.

A înscris de 12 ori în acel sezon competițional, fiind un adevărat lider în bătăliile duse în seria din care am făcut parte, dar și în fazele superioare precum play-off și baraj de promovare. Îmbrăcând tricoul Cu CSM Ceahlăul în Liga 2 și în Cupa României, Patrick Petre reușit 17 goluri și 5 pase decisive în cele 58 de meciuri disputate.

Îi urăm multă sănătate și succes în carieră!

– comunicat CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Citește și

Andrei Nicolescu l-a mustrat pe Cătălin Cîrjan: „Supraîncărcat”. Ce rapidist l-a impresionat