Părintele Constantin Necula: ”Limba română te apropie de creștinism”. Amintiri de suflet

Week-end-ul dinaintea unei noi perioade cu restricții, dure, într-o perioadă în care pandemia de coronavirus face ravagii, conform cifrelor oficiale.

Am regăsit un material pe stiripesurse.ro dinaintea erupției de coronavirus, de fapt, de la începutul lunii martie 2020, cu câteva zile înaintea oficializării pandemiei de coronavirus, în care erau prezentate declarații ale preotului Constantin Necula în cadrul emisiunii Marius Tucă Show. Afirmațiile sunt la fel de actuale, plăcute, dureroase, pilduitoare.

“Pentru mine o mare dilemă asta, mai cu seamă că nu sunt cel mai mare duhovnic, nici cel mai mare păcătos. Eu aud de ani de zile, de mult timp, de foarte mult timp aud niște bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aș fi fost creștin m-aș fi convertit la creștinism. Adică e atât de lovită, încât îmi dau seama că e de valoare. Nici nu trebuie să creadă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru mine ținta mesajului e Hristos și cu asta am încheiat.

Am fost un răzvrătit, așa, până către 20 de ani, o vreme am funcționat ca secretar UTC într-un liceu, adică n-am fost foarte dus la biserică, dar culmea ironiei cântam la strană, mergeam între oameni îmbrăcat în hainele copilului de ajutor de preot, n-am avut nicio jenă. Eu am crezut că se poate și așa, până undeva, cândva când cineva mi-a atras atenția că nu se poate așa, ori una, ori alta și am ales. Nici nu am știut că aleg corect atunci credeam că am greșit că am ales Biserica.

Tatăl Nostru l-am învățat înainte de a intra la facultate. Învățam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim Mărturisitorul și mă încurcam la Tatăl Nostru. Apropo de clișee, pentru mine multă vreme rugăciunea a funcționat ca un clișeu necesar acum funcționează ca o necesitate absolută. Și refuz să mai învăț pe de rost, niciodată n-am învățat pe de rost nimic.

Limba română te apropie de creștinism. Chiar trebuie să o ai în tine ca să poți să crești din ea. S-a schimbat foarte mult atitudinea, de 30 de ani de când văd cu alți ochi Biserica s-a schimbat foarte mult și eu sunt bucuros de ce se întâmplă în biserică. Și oamenii care trăiesc Biserica în adevărul ei văd ce e asta, s-a resecvențiat, s-a așezat pe altă segmentare și asta e foarte important. Cred că Biserica e cea mai reformată dintre instituțiile din statul român.

Copiii m-au învățat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăț de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoși, copiii care visează și copiii cărora li se fură visele, au rugăciuni din cele mai năstrușnice.

Nu există păcat mic, păcat mare, există păcate. Cât de mic ar fi ceva care… în general, noi recunoaștem tot… Că scandalurile din familie nu pleacă de la lucruri mari, lucruri mărunte pentru că șmecherul de serviciu, ca să nu-i dau alt nume, să nu deranjăm politically correct… nenumitul, el lucrează la chestiuni interstițiale, așa e, e foarte… e un psiholog bun.

Mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur și pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare câteodată. Și acum, mă uit, mi-e foarte greu să trec peste morțile oamenilor, peste boala copiilor. I-aud pe câte unii vorbind, așa, din avion, unde e Dumnezeu când copiii sunt bolnavi. Dumnezeu e acolo, îți dau scris, n-am găsit niciun copil în toată perioada asta de când slujesc, și am mai bine de 25 de ani de activitate liturgică, nici unul nu m-a întrebat de ce sau de ce eu. Părinții, da.

Facem parte dintr-un popor extrem de fragil și foarte naiv în construcțiile lui epice. Problema e că acest popor epic poate să aibă propria lui luptă și bătălie pe fronturi, în munți, în văi, plus propriile lui trădări, propriile lui împliniri. Suntem un popor ca toate celelalte popoare.

Italienii au un termen dimenticato, am cam uitat am lăsat în urma noastră…O memorie în urma noastră pe care nu o mai activăm, noi nu ne mai activăm memoria asta. De exemplu, aud de ani de zile bășcălii pe tema imnului de stat. Dacă noi am cânta dimineața la deschiderea cursurilor imnul de stat, care ar fi problema majoră? O cântă americanii care sunt, nu, modelul democrației absolute.

Domnul Dinu Săraru povestește, la începutul vieții lui de tânăr, drama casei lor în care tatăl învățător pleacă, moare pe front. Acolo am găsit și am mai găsit în memoriile unor oameni, uite, tot de la țară care au privit în ochi așteptarea asta a mamelor. Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă așteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soț acasă. De ce nu o vedem?

Oricum exagerările noastre în perioada asta mi-au dovedit încă o dată cât suntem de fragili și temători”.

Citește și

ROMÂNIA FRUMOASĂ Cel mai nou muzeu din România este în Neamț

No Comments Yet

Comments are closed