Joyskim Dawa (26 de ani, fundaș central) a continuat festivalul de erori în Belgia, greșind la cele două reușite ale gazdelor. Camerunezul s-a revanșat în minutul 82, când a egalat la 2.
Gigi Becali l-a pus la zid după finalul partidei.
Mari minusuri
Anderlecht a deschis scorul prin Verschaeren (’38). Decarul belgienilor a reluat superb, din drop, la colțul lung, și pentru că n-a fost împiedicat de niciun adversar.
Întrucât îl avea în față și niciun alt atacant în marcaj, Dawa are o parte însemnată de vină pentru lejeritatea cu care Verschaeren a finalizat, într-o zonă în care ar fi putut, ce-i drept, să apară și mijlocașii centrali ai lui Dică.
Apoi, în minutul 75, când FCSB se afla la egalitate cu Anderlecht în urma reușitei lui Compagno, Dawa a comis-o și mai evident. Stoperul n-a existat, practic, în duelul aerian cu Vertonghen, care a reluat decisiv de lângă el.
Becali: ”Gata!”
Anderlecht – FCSB s-a încheiat până la urmă 2-2, iar roș-albaștrii sunt eliminați matematic din Conference League.
Rezultatul final l-a stabilit același Dawa: centrare din corner Florinel Coman, reluare cu capul semnată de Răzvan Oaidă, iar portarul Van Crombrugge a respins în față, de unde Dawa a împins mingea în poartă cu abdomenul!
În direct la „Fotbal Club”, la DigiSport, Gigi Becali, cel care a insistat pentru transferul lui Dawa de la Botoșani, și-a pierdut răbdarea cu fundașul camerunez:
”Gata, acum m-am convins și cu de Dawa! Mi-a plăcut de el în primele meciuri, dar acum, când are statut de titular, nu se mai concentrează. Nu se mai concentrează la maximum”.
Citește și
Alexandru Rafila, despre candidatura sa la alegerile prezidențiale din 2024: ”Onorant”