Ovidiu Burcă se apără și o dă pe Lucas Alves: ”Dacă aș fi știut…”

Adus în vara anului trecut, Lucas Alves i-a părăsit pe dinamoviști după doar șase luni și 17 meciuri.

Brazilianul se pregătește să semneze în Vietnam, iar clubul din Capitală se va alege cu o sumă infimă, 65.000 de euro, clauza de reziliere a stoperului.

”Încerc să mă pun în pielea lui”

Ovidiu Burcă, fostul antrenor al lui Dinamo, cel care i-a încredințat și banderola de căpitan sud-americanului, a comentat, pentru ProSport, plecarea acestuia.

„Dacă mai eram la Dinamo… nu știu ce aș fi făcut, poate tot posibilul să nu plece. Avea acea clauză, știam, dar altfel nu ar fi acceptat să vină, vorbim despre un fotbalist care câștiga 800.000 euro pe an. În situația în care eram noi atunci, cu sezonul început, după ridicarea târzie a interdicției, a fost compromisul pe care am putut să-l facem ca să accesăm un fotbalist de un anumit nivel.

La început, Lucas a avut un impact, dar după, când pierzi mereu, nu te ajută situația nici pe tine ca individ, s-a creat o atmosferă negativă. Știu că-i plăceau Bucureștiul, echipa, condițiile de antrenament.

S-au schimbat datele… problemele de la venirea lui. Eu am plecat, Gabi Glăvan a plecat, suntem oamenii care l-au convins să vină, este și atmosfera asta negativă în jurul clubului, probabil dacă ar fi avut un alt debut, ar fi stat să termine anul. Încerc să mă pun în pielea lui”, a transmis fostul antrenor al „câinilor”.

Ovidiu Burcă este deranjat că situația lui Lucas i-a fost atribuită lui

Tehnicianul s-a declarat dezamăgit de faptul că această situație (semnarea unui asemenea contract care s-a dovedit, în această conjuntură, defavorabil pentru club) i-a fost atribuită lui:

„Nu-mi place asta, mi-a fost pusă mie treaba asta, că ăia de dinainte. Dacă mă simt vinovat? Păi câte luni au trecut de la plecarea mea? În ce condiții am muncit eu? S-a făcut o campanie de transferuri! Tot vorbiți, tot vorbiți de Burcă!

A venit un antrenor nou, tot de mine discutați, sunt eu vinovat? Inclusiv chestia asta cu Lucas. Hai să gândim când a venit, cum a venit, că s-au făcut compromisuri”.

Citește și

Festivalul Sanremo 2024, transmis și de un post TV românesc. Ce vedete vor urca pe scenă