--> -->

Ovidiu Burcă i-a atras atenția lui Vlad Iacob: „Nu fac bine declarațiile lor”

Antrenorul celor de la Dinamo, Ovidiu Burcă (43 de ani), a prefațat partida pe care „câinii roșii” o dispută, luni seară, în compania Universității Craiova, în meciul care încheie prima rundă a noului sezon de Superliga.

Este pro-Voicu și Nicolescu

„M-a afectat într-o perioadă toată această tevatură care se petrece în interiorul clubului. Am încercat o perioadă să fiu omul care să fie liantul între tot ceea ce înseamnă conducerea clubului.

Nu am reușit din păcate. Pe mine ce m-a deranjat cel mai tare este că acționarii Red&White, care au venit și au salvat clubul într-un moment critic, sunt pictați de către oamenii din fotbal drept ceva negativ care s-a întâmplat acestui club.

Nu mi se par juste aceste informații care apar în spațiul media. Tot ceea ce au promis au bifat: licență, salarii la zi, interdicția la transferuri. Din perspectiva mea, au bifat toate obiectivele pe care le-au avut. Nu înțeleg de ce există o asemenea adversitate împotriva acestor oameni.

Mesaj pentru conducători

Încerc să fiu obiectiv. Mă întâlnesc cu Eugen (n.r. – Voicu), cu Andrei (n.r. – Nicolescu) și le văd neliniștea. În condițiile în care au pompat peste 2 milioane de euro în câteva luni. Eu nu vreau ca ei să-și piardă entuziasmul. Împreună cu Vlad (n.r. – Iacob) am pornit acest proiect, dar în viață suntem suma deciziilor pe care le luăm.

Am încercat foarte mult timp să înțeleg niște lucruri, mi-am permis să-i dau niște sfaturi, deși personal nu fac asta în mod obișnuit. Nu fac bine declarațiile pe care el și tatăl lui le dau în spațiul public. Cred că ar trebui să rezolve problemele în spatele ușilor închise”, a mai precizat Ovidiu Burcă.

Citește și

Ce a făcut Dana Săvuică cu banii din contractul de la Playboy: „O mașină ultimul tip”. Unde a fost în vacanță