Ovidiu Burcă cere jucători: ”Direcția e bună”

După a doua victorie în două amicale la Dinamo, 1-0 ieri cu SC Popești Leordeni (Liga 3), Ovidiu Burcă, antrenorul ”câinilor”, a vorbit despre ce urmează pentru echipa lui.

Noul tehnician al lui Dinamo spune că are nevoie de timp pentru a duce clubul pe drumul dorit de fani. În plus, antrenorul cere transferuri, dorindu-și mai mulți jucători cu experiență.

”Începem să arătăm ceva”

”Mă bucur că azi nu am luat gol. E important să începem de la o bună organizare. Începem să arătăm ceva, dar suntem departe de forma pe care mi-o doresc. Din păcate, timpul e scurt.

Lucrurile sunt așa cum le știam. Acum nu are rost să spun ce am găsit aici. Dar simt că lucrurile se mișcă în direcția bună. Trebuie să construim încet, cu liniște și răbdare.

Trebuie să-i resuscitez pe jucători. Nu sunt blazați, dar nu se simt bine știind că au retrogradat. Simt că își doresc să readucă Dinamo în elita fotbalului românesc. Pas cu pas, trebuie să aducem lucrurile pe un drum normal”, a declarat antrenorul după meci.

Îl apreciază pe Buhăescu

”În preajma echipei sunt jucători de perspectivă, dar au nevoie de timp. E nevoie de întăriri. Avem jucători puțini pe care ne putem baza la ora asta. Știu că cei din conducere sunt în discuții.

Nu e ușor să aduci jucători, pentru că lumea e speriată de instabilitatea de la club. E o mândrie să îmbraci tricoul lui Dinamo și sunt convins că sunt jucători care-și doresc să vină”, a spus Ovidiu Burcă după meci.

”Buhăescu este unul dintre cei mai prolifici jucători din Liga 2. E un transfer bun. Are caracteristicile pe care mi le doresc”, a mai declarat el.

Citește și

Câți bani se cere pe Palatul Bragadiru, scos la vânzare