Ovidiu Burcă, fostul antrenor al lui Dinamo, nu a fost impresionat de strategia din mercato a „câinilor”. Nu are încredere că este una de bun augur.
Tehnicianul a avut cuvinte dure la adresa lui Dinamo!
„Din punctul de vedere al transferurilor, nu mi se pare nimic spectaculos. Este o idee bună faptul că se încearcă repatrierea unor tineri plecați să-și încerce norocul afară. Mă rog, după modelul Dennis Politic, pe care noi l-am adus din Anglia. Probabil se încearcă aceeași rețetă.
Totuși, cei care au venit vara asta sunt jucători mult mai tineri decât era Politic. El făcuse un sezon în liga a 3-a din Anglia, ceea ce nu e ușor.
Acum, au venit jucători un pic mai tineri, care nu au nimic în spate. În afară de Cîrjan, spun. Sunt tineri, sunt de perspectivă.
Când afirmi că vrei playoff-ul, nu știu dacă strategia… Mi-e destul de greu să cred că pot face surpriza asta. Ar fi o surpriză dacă mă întrebați cu lotul actual de juniori să se califice în playoff”, a spus Burcă pentru PlaySport.
Ce a spus despre Opruț
„Opruț e un jucător interesant, dar un jucător care a evoluat la Hermannstadt. Cu tot respectul, Dinamo înseamnă altceva.
Presiunea pe care o ai la Dinamo este mult mai mare, rămâne de văzut în continuare dacă se va adapta. Gândiți-vă că a plecat în Belgia și nu la una dintre echipele cele mai importante, fără să se impună.
S-a întors la Hermannstadt, poate-l va ajuta această experiență și se va impune la un club ca Dinamo. Dar nu vine ca o certitudine extraordinară, așa. Am văzut că au adus și un fundaș central din campionatul austriac. Nu-l cunosc foarte bine. Când afirmi că vrei să te clasezi în primele 6, e nevoie de mai mult, parcă”, a comentat Burcă.
Citește și
Românii pe podium în ceea ce privește numărul de suporteri la Euro 2024. Cifre incredibile