Ordin intern la PSD: ”Președintele ne-a zis să ne pregătim de anticipate”

PSD, partidul care a susținut și a condus moțiunea de cenzură îndreptată împotriva lui Florin Cîțu, premierul demis, continuă lupta politică împotriva celor aflați acum la putere.

Ce spun surse din cadrul PSD: pliante pregătite, online în stand by

”Marcel Ciolacu ne-a dat ordin să ne pregătim de anticipate, pentru că acesta va fi rezultatul actualei crize”, a spus pentru Mediafax unul dintre liderii județeni. Potrivit acestuia, Paul Stănescu a avut discuții cu secretarii executivi din filiale pentru a le prezeta planul de organizare.

”Președintele Marcel Ciolacu ne-a dat ordin ca Partidul Social Democrat să se pregătească pentru alegerile anticipate. Ne-a spus că actuala criză politică va avea ca finalitate alegerile anticipate”, spune unul din liderii organizațiilor județene PSD.

Potrivit acestuia, la PSD a fost organizată echipa de campanie națională, care împreună cu consultanții partidului lucrează la strategia social-democraților în vederea anticipatelor.

”Peste 2,1 milioane de pliante au fost distribuite deja către toate județele. De altfel, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a avut în această săptămână discuții cu secretarii executivi din filiale pentru a le transmite planul de organizare pentru perioada următoare”, potrivit altor surse din conducerea social-democraților.

Conform acestora, în săptămâna care urmează sunt programate întâlniri cu echipele de online.

Ce susține Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a afirmat recent că ”în realitate, este aproape imposibil de declanșat alegeri anticipate”.

”Ce ar aduce? Aceleași partide, probabil cu aceleași procente, poate puțin, puțin modificate, ceea ce ne-ar exact înapoi în situația în care suntem astăzi. Deci, în teorie, în Constituție sunt prevăzute astfel de alegeri, însă ele, constituțional, nu sunt bine definite și nu au avut loc niciodată până acum, din aceste considerente, alegeri anticipate.

Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid, decât altceva”, a declarat șeful statului în urmă cu 10 zile, imediat după demiterea lui Florin Cîțu.

Potrivit Constituției, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Citește și

Irina Tănase, adevărul despre nunta cu Liviu Dragnea: “Nu va fi în secret”