Liderul PNL, Ludovic Orban, apără decizia alianței guvernamentale de a o susține la șefia TVR pe jurnalista Ramona Săseanu, aceasta chiar după ce jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat că această numire, a unui personaj obedient în accepțiunea veteranului din media, a fost gândită ca șeful liberalilor să dețină controlul asupra televiziunii publice. Pentru a bloca accesul contracandidaților săi la șefia PNL, în perspectiva congresului liberal din toamnă.
Orban a oferit explicații pentru care Ramona Săseanu a realizat, în 2015, un interviu de promovare a unei vrăjitoare-tămăduitoare, care ulterior a fost cercetată de poliție pentru înșelăciune. Un episod controversat din cariera jurnalistei. Ludovic Orban a argument că Săseanu lucra la Departamentul pentru Minorități în 2015 și emisiunea a avut rolul de a promova specificul diferitelor minorități din România.
”Am văzut reacția, ce s-a găsit despre doamna Săseanu că a realizat interviul cu persoana respectivă, vrăjitoarea. Doamna Săseanu era redactor la Departamentul minorităților naționale și în cadrul emisiunilor se promova specificul diferitelor minorități care trăiesc în România.
Să scoți din context doar o chestiune, după aia povestea cu municipiile reședință de județ, cam puțin ca să califici un om. Există profesioniști în televiziune în toată țara”, a replicat președintele PNL, Ludovic Orban, la Cluj.
”O recomandă o activitate de aproape 20 de ani în media, atât în zona privată la PRO TV, cât și în televiziunea publică. Nu i se poate imputa nimic în cariera profesională pe care a desfășurat-o. Este vorba de un interimat și cred că nu poate directorul general al TVR, nu e în mod obligatoriu să fie din București, din zona ghemului de interese care există la televiziunea centrală.
Poate fi un om care are o altă perspectivă, care a văzut cum funcționează televiziunea de la firul ierbii, adică dintr-un studio teritorial și în scurta perioadă, pentru că nu va fi o perioadă foarte lungă, trebuie să asigure un management corect, obiectiv al televiziunii. Prea multă pasiune s-a consumat”, a mai precizat Orban.
Liderul liberal a mai subliniat că alegerea Ramonei Săseanu este validată și de faptul că a luat mai multe voturi de susținere în Parlament, dacă este să se compare cu alte nominalizări făcute de alianță pentru SRR sau CNA. Ramona Săseanu, propunerea PNL pentru poziția de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, a fost validată în funcţie, marţi seară, în plenul Parlamentului, cu 240 de voturi pentru şi 135 împotrivă.
Citește și
