Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să o depuncteze azi pe formația antrenată de Ilie Poenaru, din cauza datoriilor pe care le are către Ronaldo Deaconu, jucător care a plecat de la Gaz Metan pe 27 ianuarie.
Datorii de 3,5 milioane de euro
Cu datorii de 3,5 milioane de euro, cu câteva zile înainte de judecarea termenului în care ANAF atacă ieșirea din insolvență, Gaz Metan este în pragul falimentului.
Singura salvare a clubului ar fi o infuzie puternică de capital, în cel mai scurt timp. Iar fanii Gazului își leagă speranțele de un milionar care să salveze echipa de la dispariție.
Mogul imobiliar
ProSport a aflat de cine își leagă speranțele susținătorii echipei din Mediaș. Este vorba de Simon Maurer, un milionar în euro, cu afaceri în domeniul imobiliar. Acesta corespunde și descrierilor făcute inclusiv de Ilie Poenaru, care a anunțat că va părăsi clubul dacă echipa va fi depunctată.
Simon Maurer este un sas, născut într-un sat aproape de Sighișoara, de aici și legătura cu această zonă a țării.
A plecat în Germania la 16 ani și s-a întors în România pentru a face sute de milioane de euro din construcția de blocuri. Maurer are proiecte imobiliare în mai multe orașe din țară și unele site-uri scriu că a vândut apartamente de peste 500 de milioane de euro în ultimii 15 ani.
A vrut să cumpere Dinamo
Simon Maurer pare interesat de fotbal. În 2018 a mai avut tentantive de a se implica în fotbalul românesc. S-a vorbit atunci că a vrut să cumpere Dinamo, de la Ionuț Negoiță, iar apoi a avut contacte la SR Brașov, ajutând financiar echipa.
Omul de afaceri este așteptat la Mediaș la discuții. Acolo îl așteaptă primarul Gheorghe Roman și reprezentanții TransGaz și RomGaz. Aceștia vor discuta despre plata datoriilor și salvarea echipei Gaz Metan.
Citește și
Ovidiu Lipan ”Țăndărică” a dezvăluit: ”Ne gândim să ne reunim, Phoenix 60”