Curtea Constituțională a României a stabilit că OUG 192/2020, care prevede obligativitatea de a purta masca în aer liber, nu este constituțională.
Alexandru Rafila: ”Recomand când e aglomerație”
”Decizia trebuie respectată. Utilizarea măștii are un scop de protecție, când e transmiterea intensă a virusului. Recomand când e aglomerație, în mijloacele de transport”, a spus Alexandru Rafila la Antena 3.
Ministrul Sănătății a spus că masca poate să prevină mai mult decât vaccinul în condițiile actuale.
”Încă avem transmitere comunitară. Dacă nu o să o mai avem în următoarele săptămâni, am fi renunțat oricum la mască.
Din punct de vedere rațional, nu cred că ar trebui să constituie un impedient să poarte cineva masca. Masca împiedică transmiterea bolii poate mai mult decât vaccinul”, a mai spus acesta.
Explicații de la Arafat
Raed Arafat a venit și el cu o reacție, oficială.
”Decizia într-adevăr privește procedura prin care s-a adoptat Ordonată. Avizul Consiliului Legislativ este consultativ, dar obligatoriu să fie luat, asta e clar, e o problema procedurală.
Până se publică decizia CCR, măsurile rămân valabile.
După ce se publică, mai sunt 45 de zile de corectare, timp în care se suspendă aplicarea lor, după care se anulează complet.
La acest moment, măsurile rămân valabile. Când se publică nu mai purtăm în exterior, dar în spații închise și transportul în comun rămâne valabilă purtarea măștii”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.
Viciu de procedură
Judecătorii CCR au admis această excepție de neconstituționalitate în urma unui vot unanim. Magistrații au decis anularea OUG 192/2020 argumentând că este vorba de un viciu de procedură.
Una dintre prevederile acestui OUG reglementa obligativitatea de a purta măștile de protecție în aer liber.
“În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă”, au transmis reprezentanții CCR.
Citește și
Ce a câștigat deja Putin fără să tragă un singur foc. Lista concesiilor făcute de Occident