O categorie de români rămâne fără o parte din pensie!

Românii ar putea avea o surpriză de mari proporții. Iar o categorie aparte de cetățeni vor avea foarte mult de suferit. Un nou proiect legislativ aflat pe masa Parlamentului are în plan interzicerea unor cetățeni de a beneficia de pensie. Afectați vor fi cei ce au fost condamnați pentru fapte de corupție.

Mai exact, va fi ajustată, tăiată, doar partea suportată de către bugetul de stat. ”Pensiile de serviciu au fost instituite prin derogare, pentru a putea cuprinde două componente: partea contributivă pe care o plătește toată lumea către asigurările sociale și partea necontributivă care se adaugă la partea contributivă şi se suportă, pe toată perioada de acordare a pensiei de serviciu, din bugetul de stat. Din acestă perspectivă, partea contributivă nu poate fi atinsă. Ce se poate tăia este numai partea suportată de la bugetul de stat”, se precizează în textul Cabinetului Orban, citat de bugetul.ro.

”Considerăm necesară completarea cu prevederi care să atragă excluderea de la beneficiul pensiei de serviciu nu numai pentru intervenţia unei condamnări definitive, ci şi pentru situaţiile în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, deoarece şi în acest caz persoana se face vinovată de săvârşirea infracţiunii, diferenţa fiind dată de modalitatea represiunii penale” mai este scris în punctul de vedere al Executivului.

Citește și

Pregătiri de Paște pentru Familia Regală a României