O acțiune de suflet marca Tibi Ușeriu

Tibi Ușeriu este deja un nume ultracunoscut în țara noastră, dar și dincolo de granițe. A participat la mai multe ultramaratoane și are o poveste de viață precum un roman de acțiune. De ani buni a construit Tășuleasa Social, o organizație non-guvernamentală cu ajutorul căreia a pus în practică mai multe proiecte pentru țară. Via Transilvanica este unul dintre acestea. Nu e singurul. Împăduririle sunt una din prioritățile lui Tibi Ușeriu.

Luna noiembrie se anunță plină pentru Ușeriu și pentru oamenii de la Tășuleasa Social. Au anunțat deja două acțiuni mari de împădurire, în două județe ale Transilvaniei. Astfel, pe 6 noiembrie, voluntarii pot merge la Sânmihaiu de Câmpie, în județul Bistrița-Năsăud. Apoi vine o săptămână dedicată proiectului Pădurea Transilvania 6.0. Maratonul Împăduririlor se va desfășura în comuna Tritenii de Jos, din județul Cluj, între 8-13 noiembrie.

„Vor fi cele mai speciale și mai mari din istoria noastră de împăduriri!
Am început să plantăm în zone despădurite în 2004, când nimeni nu credea că avem o problemă cu pădurea. Totuși, nu a durat mult ca dintr-o mână de oameni nebuni, să devenim o comunitate, pentru că aveam o credință incontestabilă: un copac care este în picioare este un copac. Când este doborât, el devine marfă. Pare simplu, dar desigur, nu este la fel pentru toată lumea. Copacul-marfă a trezit dintotdeauna mari interese și când pare că nu ai nicio soluție pentru oamenii săraci, care nu au cum să facă altfel, atunci te transformi în dușman. Poate pentru unii, asta am fost. Atunci ne-am retras în campusul nostru, într-o Pădure pe care am făcut-o pedagogică. Dacă o asculți și îi dai timp să fie înțeleasă, pădurea are lecții importante de dat mai departe. Nu doar că ne-am regăsit ca societate în ecosistemul pădurii, dar ne-am dat seama și ce am făcut greșit, dar și cum putem să facem proiecte cu sens pentru comunitate și pentru Mama Natură”, a scris Tibi Ușeriu pe Facebook.

Mai multe detalii despre cele două acțiuni de amploare din Bistrița-Năsăud și Cluj vor apărea în următoarele zile. „Acum când asociația noastră are 21 de ani de activitate, vă spunem cu mâna pe inimă că cel mai bine ne-am simțit atunci când am făcut ceva cu sens cu mulți dintre dumneavoastră, atunci când ne-am simțit o comunitate.Ei bine, sunt aici. Sunt aproape acum: cele mai mari împăduriri pe care le-am făcut vreodată, se întâmplă în această toamnă. Fiecare din voi este binevenit și chiar avem nevoie de cât mai mulți dintre voi, să arătăm că lucrurile încă mai pot să funcționeze. Iar dacă vom fi suficienți, vom da în sfârșit nume faptelor noastre. Vom face o înțelegere și îi vom spune pact. Un Pact pentru M(â)ine!”, a completat Ușeriu.

Citește și

Decizia PNL în ceea ce-l privește pe Dacian Cioloș