Nuno Campos vrea la cel mai înalt nivel: „Într-o zi, voi ajunge acolo!”

Nuno Campos (51 de ani) este unul dintre antrenorii momentului în Superliga. La primul său sezon în România, a dus „haita” pe locul 1 în clasament după 10 etape. Și Dinamo este o pretendentă la titlu.

Este cel mai bun start de sezon al lui Dinamo din edițiaa 2006/2007, anul în care formația din Ștefan cel Mare a cucerit ultimul titlu de campioană. Parcursul foarte bun al echipei a atras atenția și în Portugalia, acolo unde Nuno Campos a acordat un interviu publicației Record.

Nuno Campos, interviu în presa din Portugalia despre perioada de la Dinamo: „Nimeni nu se aștepta”

Antrenorul lui Dinamo a recunoscut că nici el nu se aștepta la un asemenea start, însă a insistat asupra faptului că obiectivul echipei nu este câștigarea campionatului.

Campos a explicat și că a încercat să tempereze entuziasmul din jurul formației, pentru ca euforia să nu depășească anumite limite.

„Startul nostru a fost cu adevărat incredibil. Nimeni nu se aștepta. Pentru a pune lucrurile în context, Dinamo este un club foarte mare într-o țară de 19 milioane de oameni care trăiesc și respiră fotbal.

Clubul are 18 titluri, dar nu a mai câștigat campionatul de 20 de ani. Faptul că ne aflăm în această poziție generează foarte mult entuziasm în jurul echipei.

Eu am fost cel care a încercat să tempereze lucrurile, pentru că obiectivul nostru nu este să câștigăm titlul. Însă, în realitate, lucrurile au mers foarte bine, deoarece jucătorii au adoptat clar ideile noastre.

Toată lumea din club ne-a ajutat foarte mult și, atunci când se întâmplă acest lucru, lucrurile devin mai ușor de realizat.

Acesta a fost drumul nostru și am reușit să le arăt jucătorilor că, dacă facem lucrurile bine, suntem foarte aproape de a putea învinge orice adversar”, a declarat Nuno Campos, potrivit publicației portugheze Record.

Nuno Campos se vede antrenând la un club important din Europa

În același interviu, tehnicianul portughez a vorbit și despre planurile sale de viitor. Campos a recunoscut că și-ar dori să revină într-o zi în Portugalia, dar nu exclude nici varianta de a ajunge la un club dintr-un campionat important al Europei.

„Îmi place foarte mult să lucrez în străinătate. Interesant este că am primit multe propuneri, însă niciuna pentru a reveni în Portugalia.

Poate că oamenii au uitat că am ajuns în finala Cupei Portugaliei cu Tondela sau că am reușit să o duc pe Santa Clara în top. Dar nu este nicio problemă. Cred că, într-o zi, mă voi întoarce și poate că o voi face pe ușa din față.

Mai multe cluburi din străinătate m-au contactat și m-au întrebat dacă aș fi interesat. Acest lucru poate face ca Portugalia să devină puțin mai îndepărtată, deoarece există o diferență importantă din punct de vedere financiar.

În același timp, acest lucru mă apropie de anumite campionate, de exemplu de cele din primele cinci campionate, și cred că într-o zi voi ajunge acolo”, a conchis Nuno Campos.

Citește și

Programul pelerinajului la Sfanta Parasheva de la Iași