Nu vă fie frică, Dinamo e pe mâini bune! ”Asta o spune unul care n-a ținut niciodată cu ”câini””

Dinamo avut o prestație solidă în această seară la Mediaș, contra celor de la Hermannstadt (2-0), iar echipa lui Ionel Gane a arătat siguranță dintre buturi.

Cu toate că a avut un portar de 22 de ani, Mihai Eșanu, care mai bifase doar o repriză în Liga 1, vara trecută, și mai avea 9 meciuri în divizia secundă. Dar tânărul lăudat astăzi și pentru care Gabriel Răduță (detalii aici) a dat asigurări că va fi sigur în intervenții a demonstrat că poate fi un fotbalist pe care te poți baza. A mers ceas! A parat tot.

Faza care descrie perfect seara lui de aplaudat s-a întâmplat în minutul 69, când a rămas unu la unu cu Karanovic, scăpat singur cu el, fotbalist ce-a mai marcat contra ”câinilor”. Cu un calm desăvârșit, Eșanu l-a blocat la marginea careului, i-a ”furat” mingea din picior. Nu a respins precum Mejias în fața adversarului ca la meciul cu Clinceni (1-1), oferind pasă de gol atacantului!

”E revoltător să vezi jucători care evoluează doar pe burta goală și care o fac foarte bine! Asta o spune cineva care n-a ținut niciodată cu Dinamo. Ar trebui să intervină și organele abilitate ale statului. Și de remarcat portarul acesta tânăr, român, care e mai bun decât acei spanioli care au fost la echipă”, a spus scriitorul Radu Paraschivescu, după meci, la DigiSport.

Citește și

Monica Pop despre moartea lui Bogdan Stanoevici: ”Greșesc cei ce vorbesc din rea-voință”

No Comments Yet

Comments are closed