Nu te joci cu Andreea Mantea! ”Le-am pus ceva în mâncare, le-am ars niște cămăși”

Andreea Mantea, 35 de ani, a fost invitata a „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, în al doilea sezon al emisiunii-maraton.

Cele două colege de televiziune au discutat relaxat despre diverse episoade din viața prezentatoarei emisiunii „O nouă șansă”.

”Acest omuleț mă ridică”

Unul dintre subiecte este cel legat de faptul că Andreea își crește singură băiețelul, pe David, în vârstă de 6 ani și jumătate, copilul pe care îl are din relația cu Cristi Mitrea, luptător de MMA.

Fosta vedetă Playboy a explicat că singura ființă din viața ei este acum David: „E foarte greu să fii mamă singură, dar este fantastic de frumos. Nu poate să existe un alt lucru care să-mi aducă mai multă împlinire.

Și când fumez mă ascund în baie, dacă vreau să vorbesc cu cineva intens mă ascund pe undeva, sunt niște sacrificii, dar împlinirea mă face să nu mai vreau nimic altceva. Înainte, cădeam din orice piedică din viața mea, acum, dacă vine omulețul acela și-mi zice două vorbe, mă ridic!”.

Nu crede în a doua șansă

Realizatoarea emisiunii ”O nouă șansă” a mărturisit că nu ar fi dispusă să ofere cuiva din trecutul ei o nouă șansă. ”Acum, mi-e atât de bine cu mine! Prostia mă făcea să-mi ies din fire repede. Nu cred în a doua șansă! Oamenii care mi-au greșit mie, mi-au greșit tare.

Înduri, înduri, dar gradul de suportabilitate devine tangibil. Eu sunt prost de bună! Să-i ierte Dumnezeu, deși în adâncul sufletului nici Dumnezeu n-aș vrea să-i ierte. Eu, dacă am făcut greșeli le-am îndreptat, în fiecare zi încerc să nu le mai repet”, a reacționat vedeta din showbizz.

De ce s-a răzbunat pe foștii

Denise Rifai a chestionat-o vizavi de cum s-a răzbunat pe foștii iubiți, Andreea fiind recunoscută ca o femeie și geloasă, și posesivă.

”Am umblat la mâncare diferit, am ars niște cămăși în mod intenționat. Chestii drăguțe. Da, să fii gelos, înseamnă să nu ai încredere în tine. De fapt, voiam să văd până unde merg nesimțirea, murdăria unui om, cât de mizerabil poate fi un om. Nu era o gelozie, voiam să cunosc oamenii.

Și m-a ajutat, mi-am dat seama că nu trebuie să am încredere în oameni. Nu pot să spun ce le puneam în mâncare, sunt nume de pastile, nu pot să zic!”, a reacționat Andreea, amuzându-se de acest subiect.

Citește și

FOTO Nole Đjoković: „Înainte de a fi sportiv sunt creștin ortodox”