--> -->

Nu doar Gavrilă pleacă de la Dinamo. O altă despărțire

Dinamo este într-o perioadă în care așteaptă decizia instanței în privința aprobării noului plan de reorganizare. Marți, 13 decembrie, este ziua cea mai importantă pentru viitorul clubului.

De acea decizie depind foarte multe lucruri legate de viitorul clubului, de organizarea activității, de perspectivele financiare, de posibilitatea de a atrage noi surse de venit, dar și de a produce transferuri importante în perspectiva play-off-ului și luptei pentru promovare.

Totuși, există două certitudini în privința formației lui Ovidiu Burcă. Doi fotbaliști se vor despărți de club în cel mai scurt timp posibil.

Gavrilă a vrut să plece în Bahrain

Bogdan Gavrilă, 30 de ani, nu mai intră în planurile tehnicianului, așa cum anunțam ieri (detalii aici), extrema dreaptă a ”câinilor” neevoluând deloc în sezonul de toamnă. A jucat în amicalele verii, s-a accidentat, apoi a sosit Ovidiu Burcă și a primit mesajul clar că nu intră în planurile sale.

Gavrilă a irosit o bună oportunitate de a părăsi Dinamo în septembrie. La vremea respectivă, „Bubu” a ajuns la un acord de principiu cu o grupare din Bahrain, dar a așteptat ca respectivul club să elibereze un loc pentru un fotbalist străin. Cum nu s-a întâmplat acest lucru în timp util, unul foarte scurt la acel moment, mijlocașul nu a mai plecat în Asia.

Ulterior, Gavrilă a rămas angajatul clubului, s-a refăcut după accidentare și s-a antrenat la Săftica.

Lazăr e în Qatar

O altă certitudine ar fi legată de plecarea lui Valentin Lazăr, un jucător problemă care a intrat în conflict cu Ovidiu Burcă și care nu s-a mai antrenat cu echipa. Plecarea lui Valentin Lazăr a fost anunțată de Vlad Iacob în urmă cu câteva săptămâni.

În tot acest timp, Lazăr nu s-a antrenat cu echipa, deunăzi a dat interviuri din Qatar, acolo unde a transmis că vrea să se retragă alături de familia sa.

”Am ajuns la o înțelegere cu Vali Lazăr și țin să-i mulțumesc lui. Știe situația financiară a clubului și a acceptat să-și primească banii în iarnă. Atunci va fi jucător liber de contract. Ne-am înțeles. Poate semna cu alt club atunci.

Din fericire pentru el, are o situație materială mai bună decât alți jucători. Nu avea un salariu foarte mare, dar nu vreau să intru în detalii”, a spus Vlad Iacob pentru Playsport.

Citește și

Nedelcearu trece printr-un moment greu: ”El te-a învățat să nu îngenunchezi!”