Dinamo are de vineri un nou acționariat după ce Dorin Șerdean a cedat 72% din acțiuni către Red&White Management.
Andrei Nicolescu deține 60% din acțiunile firmei care a preluat pachetul majoritar de acțiuni și acesta este cunoscut în sportul românesc prin implicarea pe care a avut-o la clubul Rapid.
Acesta a vorbit în cadrul unui interviu acordat Prosport despre obiectivele pe termen scurt ale clubului.
”Generează emoție”
”Dinamo este un brand uriaș. Nu trebuie să fii expert în sport, în marketing sau în orice altceva, ca să înțelegi asta. Clubul de fotbal Dinamo este un reper identitar pentru București, pentru România, pentru societatea în care trăim. Generează emoție, pozitivă sau negativă, dar nu te lasă indiferent.
Posibilitatea de a lucra pentru Dinamo, de a investi, de a reconstrui Dinamo reprezintă o șansă uriașă pentru orice manager pasionat de fotbal și pentru orice antreprenor care știe că, de la un moment dat, cifra din cont este mult mai puțin motivantă decât utilitatea muncii pe care o faci”, a declarat Andrei Nicolescu.
Care este planul
Avocatul a explicat și cum vede situația în viitorul apropiat.
”Așa cum am anunțat și în comunicatul recent, elaborarea și aprobarea unui nou plan constituie o prioritate imediată. Sigur, întelegeți că detaliile acestui proiect trebuie foarte atent gândite, pregătite. Și este nevoie să plecăm de la realități, nu de la dorințe ideale.
Ne preocupă concret acest aspect, vom discuta cu toți cei direct implicați și, ulterior, vom comunica și public. Transparent, oficial. Nici eu, nici Eugen nu incurajăm zvonistica, jumatățile de adevăruri împachetate cu jumătăti de minciuni, rostogolite pe surse și transformate în argumente la negocieri”, a mai spus Andrei Nicolescu.
”Nu ne imaginăm că vor apărea persoane exotice”
”Cu siguranță vom coopta și alți antreprenori! Nu ne imaginăm că vor apărea persoane exotice care să reverse râuri de bani. Nu au apărut și nu s-au revărsat până acum, n-o vor face nici de acum înainte. Și e firesc. Pentru că oamenii care au muncit banii, nu-i revarsă… investesc!
Cu cap, cu planuri de afaceri, cu etape concrete și criterii bine definite. Astfel de parteneri ne dorim la Dinamo pentru a putea construi sanatos, temeinic și pe termen lung”.
Despre Badea și Dinu
”Domnul Badea ne-a oferit sprijin în derularea și finalizarea tranzacției cu domnul Șerdean, a fost și este deschis, ne susține, avem o relație foarte bună și credem că putem continua să construim împreună.
Cu domnul Dinu nu am vorbit pentru că a fost o perioadă de negocieri de ordin juridic, tehnic, orientate către delimitarea unui pachet majoritar de acțiuni”, a conchis Nicolescu.
Citește și