Nicușor Dan a dat de greu: ”Nu am promis în campanie că voi rezolva instant problema apei şi a căldurii”

Una e în campanie electorală, alta când ajungi să te lovești de problemele reale! De acest lucru s-a edificat și primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan. El a afirmat în această seară că termoficarea din Bucureşti este ”o problemă grea” pe care nu a promis că o va rezolva instant!

Mai mult, pentru iarna ce urmează, Nicuşor Dan consideră că este nevoie de ”un management de avarie”. ”E o problemă grea, nu am promis în campanie că voi rezolva instant problema apei şi a căldurii. Am fost onest cu bucureştenii în campanie. Ce putem face, pentru că iarna practic începe într-o lună, e să pregătim un management de avarie. Adică să fim siguri că vom avea materialele, că vom avea echipele, că vom avea detectoarele şi că vom avea voinţa pentru a interveni cât mai repede şi că vom comunica bucureştenilor cât durează avaria care îi face pe ei să nu aibă apă caldă şi căldură”, a declarat Nicuşor Dan la Realitatea Plus.

”Deci să fim foarte transparenţi, să fim pregătiţi să intervenim la orice avarie. Ce se va întâmpla din primăvară, putem să luăm acei bani europeni care sunt alocaţi Bucureştilui, a adăugat şi Guvernul o sumă de 300 de milioane, deci avem 500 milioane de euro cu care putem să începem să rezolvăm problema asta. Până atunci, trebuie să facem un management de avarie, pentru o bună informare a bucureştenilor”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Citește și

Al doilea transfer important la PSD: Adrian Streinu-Cercel! Unde va candida + ce vrea Alexandru Rafila

No Comments Yet

Comments are closed