Niciun dinamovist la naționala lui Lucescu: „E o motivație în plus

Dinamo este pe locul 3 în Superliga, dar niciun jucător al lui Zeljko Kopic nu l-a impresionat pe Mircea Lucescu pentru a-l convoca la prima reprezentativă în vederea meciurilor cu Canada (amical) și cu Cipru (preliminarii CM).

Ce îl motivează pe Raul Opruț

Nici măcar Raul Opruț, fundașul stânga al „câinilor”, fotbalistul de 27 de ani fiind în atenția selecționerului, totuși.

„Nu pot să zic că am primit cu dezamăgire vestea, e o motivație pentru mine. Am avut și probleme fizice în ultima perioadă. Vreau să muncesc mai mult, să joc mai bine, iar la următoarea acțiune să fiu convocat”, a declarat apărătorul dinamovist.

Dinamo e pe podium: „Jocul prestat ne dă încredere”

„Este o victorie mare pentru noi, meritată după cum a decurs jocul în a doua repriză. Nu cred că trebuie să ne dea încredere victoriile, ci jocul prestat. Ne bucurăm că putem să avem 2-3 zile libere liniștite, iar după această mini-vacanță să ne întoarcem fericiți la antrenamente.

În prima repriză am fost fără energie, nu am oferit soluții în atac, iar apoi am început să atacăm spațiile, să avem o atitudine mai bună. Asta e cel mai important, să-ți păstrezi luciditatea. Am avut și noroc, că puteau face ei 1-0, dar în a doua repriză am dominat.

Mai este ciudat să joc împotriva lor. Prima oară a fost mai special, că jucasem și pe arena din Sibiu, dar îmi face plăcere să-i întâlnesc”, a mai spus Raul Opruț.

Citește și

Sindicaliștii din Educație anunță un mare protest în prima zi de școală: „Nu pentru salarii”. Vor fi clase pe 8 septembrie?!