Nelu Tătaru a explicat de ce România raportează un număr atât de mare de pacienți decedați din cauza coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat de ce mortalitatea este foarte ridicată în România la pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, arătând că autorităţile raportează toate decesele cauzate de acesta sau prin decompensarea patologiilor concomitente prin prezenţa SARS-CoV-2.

“Mortalitatea este dată de cazurile grave, cazurile cu comorbidităţi, după o îndelungă, să spunem, suferinţă şi luptă cu boala în terapiile intensive. Există patologii concomitente, există patologii decompensate în aceste 7 luni şi există în acelaşi timp şi resurse limitate în această boală.

Discutăm de o mortalitate efectivă dată SARS-CoV-2, dar există şi o mortalitate dată de decompensările acestor boli cronice. Dacă v-aţi uitat în raportările noastre, sunt tocmai aceste decompensări ale bolilor cronice, care se află în tratament cronic de o perioadă îndelungată sau unii dintre ei, să spunem, în ultima perioadă chiar nu au mai verificat aceste boli”, a spus Nelu Tătaru.

Întrebat de ce România este pe un loc fruntaș ca mortalitate în Europa, în condiţiile în care în alte ţări sunt mai multe cazuri de infectare decât în ţara noastră, Nelu Tătaru a răspuns: “Raportăm efectiv la tot ce înseamnă comorbidităţi. Noi am văzut şi celelalte raportări. De exemplu, sunt unele ţări care dau acea raportare pentru cazurile decedate de SARS-COV-2, fără comorbidităţi sau decesul prin decompensarea acestor comorbidităţi. Noi am ales să raportăm toate decesele care au avut, o dată, cauză SARS-CoV-2, dar şi decompensarea patologiilor concomitente prin prezenţa SARS-CoV-2 şi decesul fiind din acele cauze”. În România, au fost raportate 6.245 de decese din cauza coronavirus.

Citește și

Pelerinaj special de Sf. Dimitrie. Ce prevede protocolul cu Patriarhia aprobat de Gabriela Firea

No Comments Yet

Comments are closed