Nedelcearu a dat răspunsul: ”Asta mi-a zis”

Mihai Stoica (57 de ani), managerul general de la FCSB, a declarat deunăzi că Ionuț Nedelcearu se numără printre jucătorii care sunt pe placul său.

Fundașul central nu mai este dorit de Crotone, care a retrogradat în Serie C, dar nu vrea să vină nici la formația roș-albastră. Ex-dinamovistul a refuzat-o pe FCSB. Prin urmare, transferul nu se mai realizează.

Îl voia în locul lui Miron

FCSB caută să se reorganizare după ce a pierdut titlul în Liga 1. Gigi Becali are în vedere să își întărească lotul. Vicecampioana României are nevoie să acopere posturile din apărare, acum că i-a reziliat contractul lui Andrei Miron.

Mihai Stoica s-a gândit să îi propună lui Gigi Becali să îl transfere pe Ionuț Nedelcearu, fost fundaș la Dinamo, actualmente la Crotone, echipă alături de care a retrogradat în Serie C. Numai că fotbalistul român nu își dorește să revină în fotbalul românesc.

Dinamovistul nu concepe ideea de a evolua marea rivală, potrivit orangesport.ro.

”Mi-a zis că nu vrea să semneze, e dinamovist”

”Eu am vorbit cu Nedelcearu aseară şi mi-a spus că nu va semna niciodată cu FCSB. Da. Prima dată m-a întrebat de unde am aflat şi după a citit şi el ştirea. Mi-a spus că nu vrea să semneze, că nu vrea el. O să aflăm motivul săptămâna următoare”, a spus jurnalistul Ovidiu Ionescu, potrivit sursei citate mai sus.

Basarab Panduru a vorbit și el despre situația lui Ionuț Nedelcearu.

”E dinamovist. Nu are el treabă cu Gigi Becali. Aici era altă discuţie. Nedelcearu parcă e altceva. Nedelcearu – Cristea… Putem discuta de ceva aici.

E în divizia a treia, da (n.r. – Serie C). A plecat din Rusia, a venit la AEK. Eu cred că era o alegere bună pentru FCSB.”, a subliniat Panduru, la Orange Sport.

Anunțul făcut de Mihai Stoica

Italienii de la Crotone ar lua în calcul să scape de Ionuț Nedelcearu, după ce Mihai Stoica a anunțat că jucătorul român este un fundaș central pe placul său. Formația din peninsulă vrea 300.000 de euro în schimbul lui Ionuț Nedelcearu, mai arată sursa anterior citată.

”Ar trebui să mai aducem un fundaș central, indiscutabil. Și Ovidiu Popescu poate juca acolo, dar nu este de plecat cu el titular ca fundaș central, sub nicio formă!

N-am niciun fundaş central din România pe care să i-l propun lui Gigi. Unul care îmi place mie este Nedelcearu (n.r. – Ionuţ, de la Crotone). Îi ştiu trecutul dinamovist, dar îmi place. Nu s-a discutat absolut nimic. M-am gândit ce fundaş central român mi-ar plăcea, iar el îmi place.”, a recunoscut Mihai Stoica, conform aceleiași surse.

Citește și

Dan Petrescu: ”În România niciodată nu am avut o masă gratis. Nu ştim să apreciem valorile”