Neagoe la ”Șepcile roșii”. Care e situația lui Mărginean UPDATE

Eugen Neagoe (55 de ani) a semnat astăzi cu Universitatea Cluj un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire. A început deja munca la formația nou promovată după barajul cu Dinamo București (2-0, 1-1).

Ardelenii au confirmat în urmă cu scurt timp numirea antrenorului.

”Eugen Neagoe este începând de astăzi noul antrenor al Universității Cluj. Tehnicianul în vârstă de 55 de ani va debuta pe banca echipei noastre la duelul din etapa a 7-a a Superligii cu FC Voluntari. Din staff-ul lui Eugen Neagoe vor face parte Fadi Haddad (antrenor secund), Cristian Sandu (preparator fizic) și Florentin Rădulescu (antrenor cu portarii)”, anunță cei de la U, prin intermediul site-ului oficial.

UPDATE ORA 18:00: U Cluj, comunicat vizavi de Ioan Mărginean

Dacă Eugen Neagoe a fost prezentat oficial, antrenorul plecând deja la București cu echipa, pentru etapa cu FC Voluntari, șefii lui U Cluj au emis în această seară un comunicat, prin care s-au dezis de Ioan Mărginean.

Chiar dacă ”Limoniu” l-a așteptat pe ”Geană” la aeroport, miercuri noapte! Reprezentanții clubului ardelean au luat această atitudinea fiindcă fanii ”Șepcilor roșii” au fost foarte furioși, când au aflat vestea că Mărginean ar fi putut sosi, într-o funcție, la club.

”Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, FC Universitatea Cluj face următoarele precizări:

– Ioan Mărginean nu reprezintă FC Universitatea Cluj.

– Ioan Mărginean nu deține nicio calitate oficială la FC Universitatea Cluj, nu este angajat sau remunerat în vreun fel de către club.

– Nu există nicio intenție ca acesta să fie cooptat în cadrul clubului.

– De asemenea, acesta nu face parte din staff-ului noului antrenor.

– Nimeni din cadrul FC Universitatea Cluj nu i-a propus acestuia să ocupe vreo funcție la club.

– Legat de întâlnirea dintre Eugen Neagoe și Ioan Mărginean pe Aeroportul Internațional Cluj, subliniem că aceasta nu a fost girată de către club, iar Ioan Mărginean nu s-a aflat acolo ca reprezentant, oficial sau neoficial, al FC Universitatea Cluj”, au transmis cei de la U.

Știrea inițială:

Eugen Neagoe revine pe bancă după mai bine de un an

Neagoe era liber de contract din mai 2021, când s-a despărțit de Astra Giurgiu. În această dimineață, tehnicianul a bifat primul antrenament alături de noii săi elevi.

Odată cu Neagoe, la Universitatea ar putea ajunge și Ioan Mărginean, fostul președinte de la Gaz Metan Mediaș, cel care s-a despărțit în acestă vară de FC Brașov. Din informațiile GSP.ro, ”Limoniul” se află deja la Cluj și ar putea fi prezentat alături de ”Geană”.

În urmă cu un an a fost aproape de a sosi la Dinamo, practic, și-a oferit serviciile clubului. Atât în perioada Cortacero, cât și apoi, când a dorit să intermedieze cedarea acțiunilor de către Dorin Șerdean

Fără echipă de mai bine de un an Neagoe a mai antrenat la Universitatea Craiova, Pandurii Aris Liamassol, Nea Salamina, Poli Iași, Sepsi, Dinamo, Hermannstadt și Astra. A mai fost secund la naționala României, FCSB, Universitatea Craiova și Al Ittihad.

Erik Lincar e istorie la U Cluj

Cu doar două puncte acumulate în acest început de sezon, Erik Lincar a fost înlocuit de la cârma Universității Cluj. Înfrângerea cu Sepsi, 0-1, a fost decisivă. Antrenorul care i-a promovat pe clujeni după barajul cu Dinamo (2-0 și 1-1) și-a reziliat ieri acordul cu U.

Discuțiile s-au legat vizavi de suma compensatorie, dar și de câteva restanțe financiare.

Citește și

Ce se va întâmpla cu masca de protecție în noul an școlar. Rafila: ”Părinţii îşi doresc două lucruri”