A îmbrăcat tricoul ”câinilor”, apoi și-a înaintat memoriu spre a deveni liber de contract și a-și obține salariile restante. Aceasta după ce a fost aruncat la diverse cluburi, stabilindu-se acum la Chindia Târgoviște, unde a marcat 6 goluri și 2 assist-uri în 22 de meciuri.
Daniel Popa se prezintă ca dinamovist convins, în continuare, și vrea să spargă gheața contra celor de la FCSB, mai ales că nu a reușit niciodată să marcheze în poarta rivalilor. Acum, simte că a venit momentul, e în formă bună.
Fostul dinamovist a fost la un pas să marcheze în ”Derby de România”, atunci când a fost faultat în careu de Cristi Bălgrădean, într-o situație de unul contra unul, iar acum vrea să dea gol cu orice preț.
”Eu joc pentru echipă, mă simt bine și vreau să le mulțumesc colegilor că m-au ajutat să adaptez la Chindia. Urmează meciul cu FCSB, care e special pentru mine, în primul rând îmi doresc să marchez pentru că la Dinamo nu am reușit să dau gol în derby. Cel mai important e însă să câștigăm noi și să luăm puncte. Ăsta e obiectivul mai mare.
Dacă marchez o să mă bucur cu colegii mei și o să dedic golul familiei mele și bineînțeles echipei. În primul rând, obiectivul e salvarea de la retrogradare. Mai avem șapte etape și vrem să acumulăm cât mai multe puncte, să fim acolo sus. Ce e în plus e un bonus!
Noi ca echipă ne gândim sincer la victorie sau măcar să scoatem un punct. Eu personal sper să am și să avem aceeași atitudine pe care am arătat-o în multe meciuri din acest sezon și să dovedim încă o dată că suntem o echipă puternică.
Dar degeaba bați Steaua, dacă nu mai batem după. Ar fi bine să îi batem și pe ei și să continuăm să facem meciuri bune.
Olimpiu Moruțan e cel mai bun! L-am avut coleg și la Botoșani și mi se pare unul dintre cei mai buni mijlocași sau atacanți din România, cum joacă el acolo. Florinel Coman e foarte, foarte bun și nu în ultimul rând Octavian Popescu.
Moruțan e cel mai bun. A crescut foarte mult în ultimul timp, dar se vedea că are calitate de la Botoșani, doar că nu marca foarte mult. Atunci l-am observat. A început să pună și mușchi pe el și e un mare jucător. O să ajungă cât de curând și la naționala mare! Ținem legătura, dar nu vorbim înainte de meci. Nu am mai vorbit cam de o lună. O să ne întâlnim și o să vorbim un pic. Bine, o să îi dau la picioare un pic!”, s-a amuzat Daniel Popa.
Atacantul a strâns 104 de meciuri la Dinamo, marcând de 17 ori și reușind 9 assist-uri.
Citește și