Munții Baiului sunt o comoară de preț a României. Au o culme lungă de mai bine de 30 de kilometri, iar cel mai înalt vârf este Neamțu, cu 1.923 de metri altitudine. Frumusețile zonei se pot admira și în cadrul Azuga Trail Race, o competiție care revine după 7 ani de pauză.
Pasiune, Entuziasm, Ardoare sunt cele 3 cuvinte pe care organizatorii concursului de alergare le folosesc pentru a-l descrie. Și știu ei ce spun, pentru că traseele din acest an chiar necesită multa pasiune și entuziasm pentru a fi parcurse. Cei de la Asociația Sport la Orice Vârstă au ales 4 trasee, 3 urmând a fi parcurse pe 23 octombrie, iar prologul cu o seară înainte:
ATR L31 – cum îi spune și numele, are 31 de kilometri lungime și prezintă o diferență de nivel pozitivă de 2.000 de metri. Este un traseu dificil, format din 3 km de asfalt, 10 km drum forestier, nu mai puțin de 16 km de poteci montane, dar și 2 km de creastă alpină. Organizatorii vor instala 10 puncte de susținere, timpul limită fiind de 6 ore și jumătate.
ATR M20 – are 20 de kilometri lungime și 1.000 de metri diferență de nivel. Vor fi 2 km de asfalt, 8 km de drum forestier și 10 km de poteci, cu 6 puncte suport pe parcurs.
ATR S13 – cel mai scurt traseu are 13 kilometri și o diferență de nivel de 850 de metri. Alergătorii vor parcurge 3 km de asfalt, 6 km de drum forestier și 4 km de poteci, fiind întâmpinați de 4 puncte de susținere. Și, evident, de voluntari super-entuziaști.
Sorica Sunset Vertical – o cursă specială, care va avea loc vineri, 22 octombrie, când se apropie apusul, adică de pe la ora 18:00. 3.2 km și 550 de metri diferență de nivel sunt caracteristicile acestui traseu spectaculos.
Evident, veselia și atmosfera excelentă sunt incluse în pachetul pentru aceste două zile de poveste, de la final de octombrie.
Citește și
Răzvan Zăvăleanu: ”Cea mai serioasă ofertă a venit de la FCSB”