Una dintre vechile coline ale Ierusalimului purta numele Sion. Astăzi, colina care poartă acest nume nu mai face parte din cetatea Ierusalimului. Prin poarta numită Sionului, situată în partea de sud-est a cetății, se face accesul către cartierele armean și evreiesc.
În Psalmi găsim o mențiune a lui David asupra Colinei Sion. ”Iar eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt vestind porunca Domnului”(2,6). Sion sau Fiica Sionului este un nume dat Ierusalimului în chip poetic.
Profetul Miheia în capitolul al 3-lea vorbește despre abuzurile conducătorilor poporului lui Israel și prevestește dărâmarea Ierusalimului, care va fi arat cu plugurile, inclusiv Muntele Sion, care prin extensie, în vremea respectivă cuprindea toată suprafața unde se înălța Templul.
Sionul sau Noul Ierusalim a fost identificat sub aspect religios cu Ierusalimul. În sens figurat – după interpretarea Sfinților Părinți (Chiril al Alexandriei, Efrem Sirul) – Sionul este biserica lui Hristos.
Foișorul ”Cina cea de Taină”
Tradiția creștină leagă Muntele Sion de o serie de evenimente mântuitoare. Aici, Domnul Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, la Cina cea de Taină: ”Iisus știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le ștergă cu ștergarul cu care era încins.
Pe Muntele Sion se afla acel Foișor al Cinei celei de Taină, numit ”Încăperea (foișorul) de sus” (Faptele Apostolilor 1, 13). Aici, Mântuitorul stând la masă cu ucenicii Săi, după ce înalță rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, zicând: ”Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Și luând paharul și mulțumimd, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți. Că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea cu voi, din nou, în împărăția Tatălui Meu” (Matei 26, 26-29).
Episoadele care istorisesc arătările Mântuitorului după Înviere sunt legate de Foișorul de sus, unde ucenicii erau adunați și închiși în încăpere de frica iudeilor. Mântuitorul intră la aceștia prin ușile încuiate și le adresează salutul: ”Pace vouă!”.
Pentru a le dovedi ucenicilor Învierea le arată mâinile și coasta Sa, care păstrau semnele Pătimirilor, ca mărturie și temei ale Învierii. Unul din cei unsprezece ucenici, Toma, care se numea Geamănul, nu era cu ceilalți ucenici când a venit Mântuitorul, însă după 8 zile, episodul se repetă. Domnul vine în același loc și îl găsește acolo și pe Toma, îi arată semnele Pătimirilor, îndemnându-l să le pipăie și să nu fie necredincios. Apostolul Toma rostește cuvintele pline de bucurie, care peste veacuri rămân ca mărturisire a credinței în Învierea Domnului: ”Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan, 20, 28)
Nu întâmplător, potrivit rânduielii dumnezeiești, Toma va propovădui Învierea Domnului în India, și până astăzi creștinii indieni îl au ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. În tratatele de istorie a religiilor se menționează că indienii hinduși nu cred în Învierea din morți, ci într-o succesiune de reîncarnări ale sufletului. Prin aceasta ei nu pun valoare pe unicitatea persoanei umane. Toma este cel care dă mărturie despre Înviere celor care nu credeau în aceasta, iar o parte din ei, convertindu-se, vor forma Biserica Indiei.
În Foișorul de sus, la sărbătoarea iudaică a culesului primelor roade, numită Cinzecime, Duhul Sfânt se pogoară peste ucenicii lui Hristos, adunați în încăperea menționată și se îmbracă cu putere de Sus (Luca 24, 49, Faptele Apostolilor 1, 13 și 2, 1-4) Aici, Apostolul Petru rostește cuvântarea din ziua Cincizecimii, în care prezintă împlinirea profeției lui Ioil, citând în întregime capitolul al 3-lea din cartea acestuia. Cincizecimea sau sărbătoarea Rusaliilor reprezintă pentru Biserică un eveniment nou, începutul misiunii Apostolilor Domnului, care încep să vorbească în limbi străine, fiind înțeleși de cei care erau adunați în jurul foișorului.
Darul acesta de la Duhul Sfânt, de a vorbi în limbile popoarelor care s-au creștinat, a fost o lucrare a Duhului Sfânt care, fiind persoană dumnezeiască, lucrează împreună cu Tatăl și cu Hristos la înnoirea lumii căzute. Sărbătoarea Cinzecimii este până astăzi prăznuită în întreaga lumea creștină, în a cincezea zi după Învierea Domnului. De aici și denumirea de Cincizecime, având legătură cu sărbătoarea iudaică, fiind împlinirea acesteia. Imediat după Pogorârea Duhului Sfânt, urmează Botezul primilor convertiți, ca început al misiunii Bisericii. Părintele Dumitru Stăniloaie vorbește despre Biserică în chip deosebit, ca întemeindu-se la Întruparea lui Hristos, întărită prin Răstignirea Lui, Învierea și Înălțarea la cer, ca primele patru acte, în timp ce Cincizecimea este al cincilea act, ca împlinire a acțiunii mântuitoare.
Pe locul foișorului, Sfânta împărăteasă Elena a ridicat o biserică, ditrusă de perși în anul 614. Pe ruinele acesteia cavalerii cruciați au ridicat un nou lăcaș, care a fost transformat în moschee, stare existentă până după Primul Război Mondial.
În interior se păstrează bolta susținută de coloare executate în stil baroc, după modelul apusean adus de cruciați. În fața încăperii se află un altar al fostei moschei, orientat spre Mecca, iar în partea opusă se află un ornament din bronz sub formă de măslin.
Mormântul regului David
Sub Foișorul de sus se află locul numit Mormântul lui David, frumos amenajat, acoperit cu un material de catifea, cu două încăperi separate, una pentru femei și alta pentru bărbați. Potrivit cărții a III-a a Regilor (2,10) David a fost înmormântat în cetatea, pe Sion, iar Apostolul Petru în cuvântarea de la Cincizecime indică faptul că ”mormântul (regelui David) este la noi, până în ziua aceasta” (Faptele Apostolilor 2, 29).
Biserica Haghia Sion (”Adormirea Maicii Domnului”)
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” de pe Sion a fost ridicată în locul unde, după tradiție, Maica Domnului a adormit. Fiind adusă de Apostoli într-o procesiune, a fost așezată în mormântul săpat în Grădina Ghetsimani, după cum vedem în Icoana Praznicului. Locașul aparține germanilor și este patronat de ordinul benedict.
Biserica de aici are două încăperi și a fost construită pe ruinele unui vechi locaș, în anul 1900, de către Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Biserica este străjuită de un turn clopotniță, cu o turlă principală în formă conică în centru și alte patru mai mici împrejur. Intrarea se face pe partea dreaptă a locașului, unde se află un con de pin din bronz, simbol al reînvierii creștinismului. Alături de acesta este așezat textul Rugăciunii Tatăl Nostru în limba arabă.
Încăperea superioară este împodobită cu mozaicuri deosebite. Pe bolta altarului se poate vedea Maica Domnului cu Pruncul, icoană creată din mozaic, apropiată de tradiția bizantină. Pe pardoseală se află un ornament frumos, care prezintă etapele întemeierii Bisericii. În centru se află trei cercuri concentrice, simbol al Sfintei Treimi din care radiază razele sau lumina necreată. Spre exterior, pe patru laturi se află simbolurile Evangheliștilor urmate de numele celor patru Profeți mari și ale celor doisprezece Profeți mici ai Vechiului Testament. Semnele zodiacale prezente pe acest mozaic reprezintă întregul univers înnoit. Legătura dintre numărul doisprezece și patru sau unitatea reprezentată de Sfânta Treime este un mesaj al Bisericii transmis prin acest mozaic.
Hristos a fost identificat cu Lumina, ”Lumina lumii”, ziua fiind alcătuită din douăsprezece ore, adică cei doisprezece apostoli, iar cele douăsprezece ore ale nopții sun simbolul profeților mici. Hristos este comparat cu anul alcătuit din douăsprezece luni, căci în Nazaret, în sinagogă spune că El vestește ”anul plăcut Domnului” (Luca 4,19). Toate acestea sunt simboluri creștine prezente în tradiția occidentală, dar și în cea răsăriteană.
Din pliantele pe care pelerinii le pot lua la intrarea în biserică aflăm câteva informații despre mozaicurile interioare. În anul 1945 s-a realizat o statuie de bronz care îl înfățișează pe întemeitorul ordinului monahal benedictin, Sfântul Benedict de Nursia. Alături de această statuie se află diferite reprezentări în mozaic din istoria mănăstirii.
În cripta bisericii, pe peretele aflat în dreapta după coborârea treptelor, se află o frescă realizată de frații români Moroșanu, ce înfățișează Icoana Adormirii Maicii Domnului, în stilul iconografic al tradiției răsăritene. Mântuitorul se află în spatele catafalcului pe care stă așezată Maica Sa, ținând în brațe sufletul Maicii Sale în chipul unei prunce.
În centrul criptei se află o statuie a Maicii Domnului adormită, deasupra căreia se află un baldachin, pe a cărei boltă sunt lucrate în mozaic chipurile unor femei din Vechiul Testament: Eva, Miriam, Rut și Estera. Acest lucru accentuează firea umană a Mântuitorului, primită prin Maica Domnului, urmașă a femeilor menționate.
În intervalul anilor 1932-1998 s-au adăugat icoane ale Maicii Domnului, donate de diferite Biserici locale romano-catolice din Europa sau America.