Motivul emoționant pentru care Octavian Șovre i-a cerut autograful lui Haaland

Un alt gest al unui arbitru român în Champions League a făcut înconjurul mapamondului și a fost dezbătut, în multe situații nemeritat, fără a se cunoaște motivul real și special din spatele situației.

Gestul controversat al lui Octavian Șovre, de a-l aștepta pe culoar pe starul Borussiei Dortmund și a-i solicita o semnătură pe ambele cartonașe, are o explicație emoționantă: asistentul român strânge suveniruri de la fotbaliști de top pentru a le dona unui centru pentru terapia adulților care suferă de autism grav din județul său

Imaginile cu asistentul român alergând după Haalad și rugându-l să-i semneze cele două cartonașe au făcut înconjurul Europei și au fost comentate în exces, iar tușierul orădean a fost acuzat că a încălcat legile nescrise ale conduitei unui arbitru!

Gazeta Sporturilor a aflat de ce Șovre, un asistent cu o foarte mare experiență internațională, al 17-lea an consecutiv pe lista FIFA, a ales să se expună într-un asemenea mod pentru un autograf de la un fotbalist aflat acum în vogă.

Șovre ajută de mai bine de 5 ani un centru unde copii și adulți cu forme grave de autism din județul Bihor unde aceștia fac terapie. Iar finanțarea asociației care se ocupă de acest centru, S.O.S. Autism Bihor, e realizată exclusiv din donații și strângeri de fonduri de pe urma scoaterii la licitație a unor obiecte de valoare, care sunt donate de diverse personalități: fotografii, picturi, opere de artă etc.

Șovre s-a implicat activ din 2015 în sprijinirea acestui centru și de atunci donează tot ceea ce a luat ca suveniruri de la meciurile la care a fost delegat în străinătate: tricouri ale unor jucători, fotografii și mai ales autografe luate pe cartonașe sau chiar pe fanionul cu care a oficiat.

Așa s-a întâmplat și acum. Șovre și-a dorit să aibă semnăturile lui Haaland și Guardiola, însă imediat după meci a apucat să obțină autograf doar de la starul norvegian, nu și de la tehnicianul spaniol.

Cele două cartonașe, cu semnătura lui Haaland, vor ajunge în posesia centrului de autism și vor fi scoase la licitație în cadrul unei gale anuale, în care vor exista și alte donații. În trecut, printre cei care au oferit diverse obiecte s-au aflat și Gică Hagi, și Helmut Duckadam.

În ziua în care un val de critici s-a abătut asupra asistentului orădean, Asociația S.O.S. Autism Bihor a decis să-i trimită o adresă oficială lui Octavian Șovre în care să-l anunțe că l-a declarat membru de onoare.

”Acest mic gest al nostru e în semn de mulțumire, privind implicarea dumneavoastră în activitatea asociației noaste. Dorim să vă mulțumim pentru toate articolele sportive pe care le-ați donat în decursul anilor pentru a putea fi licitate la evenimentele caritabile organizate de către noi, cu strângerea de fonduri necesare pentru a putea continua activitățile și proiectele noastre”, a explicat președinta Asociației, Simona Zlibuț.

Citește și

Victor Ciutacu, vehement cu Klaus Iohannis: ”Zici că-i președintele urșilor polari și al dropiilor de câmpie”