Monica Bârlădeanu își face autoportretul: ”Am avut coroniță. Am fost dresată astfel”

Monica Bârldeanu, 43 de ani, și-a adus aminte de copilărie în podcast-ul lui Damian Drăghici, cu care se cunoaște din Statele Unite ale Americii, acolo unde cei doi au început să-și construiască o carieră la începutul anilor 2000.

”Un apartament cât o cutie de chibrituri”

Până să ajungă una dintre frumoasele României și o actriță căutată, ieșeanca a rememorat de la cel nivel a plecat. A avut o copilărie într-o sărăcie lucie! O recunoaște fără a fi cuprinsă de emoție.

”Am crescut în Iași într-un apartament cât o cutie de chibrituri, într-o familie de cinci, doi părinți, trei copii. A făcut mama un recensământ de curând, suntem vreo 94 de inși în familie. Dacă mă mărit, o sută de oameni îi am din start!”, a povestit femeia.

A format grupul prietenilor de la bloc

Frumoasa actriță și prezentatoare TV a povestit episoade din copilărie.

”Cădeam de pe bicicletă, aveam genunchii juliți, nici nu mă refăceam și cădeam din nou. Făceam multe trăznăi. Uite, am format un grup cu toți copiii de la blocul meu! E formidabil și emoționant. Să-i vezi cum s-au combinat, cum unii s-au căsătorit.

Cele mai faine amintiri le am de la țară. Mergeam la muncă alături de bunici, știam toată munca de grădină, plivit, smuls, plantat, pus răsaduri. Dormeam în fân și făceam prostii pe care le ascundeam de bunici”.

”Dacă dădeam laptele în foc, jap-jap, două palme”

Monica Bârlădeanu a recunoscut și că a fost victima unor chelfăneli în copilărie: ”Mi-era frică! Suntem o generație crescută cu bătaie. Așa a fost forma de disciplină cu care au crescut și ei, cu care am crescut și noi. Dacă dădeam laptele pe foc, mi-o furam, jap-jap, două palme peste cap! Mama e cea mai bună prietenă a mea, tata a murit din păcate”.

Era în competiție acerbă pentru coronița de premiantă. ”Ținta mea era să iau mereu coroniță, am luat premiu până în clasa a XII-a. Eram tocilară pe bune, înțelegeam. Obțineam, asta voiam, echivalentul aplauzelor pentru un actor. Am fost dresată să pedalez, să iau note bune, să obțin această formă de afecțiune”.

Citește și

Gigi Becali a dezvăluit că a avut Covid-19: ”Nici dacă-mi tai capul! Strănutam de două ori și-l aruncam”