--> -->

Modificare uriașă impusă de Uhrin

Dusan Uhrin este la al 3-lea mandat în Ștefan cel Mare, dar misiunea pe care o acum este cea mai grea dintre toate. În nouă meciuri, de play-out, trebuie s-o salveze pe Dinamo de la retrogradare!

Cehul a adunat 36 de meciuri pe banca lui Dinamo în precedentele două mandate: 18 victorii, 6 remize şi 12 înfrângeri.

Acum, antrenorul de 54 de ani a fost chemat de fani să salveze din nou Dinamo de la retrogradare.

Chiar dacă este adeptul sistemului 4-2-3-1, miracolul de anul trecut l-a realizat după ce a trecut la modulul 3-5-2. Iar cei de la GSP susțin că ar avea de gând să apeleze din nou la același lucru.

Aura unui salvator

Dario Bonetti și Mircea Rednic au adunat câte 6 puncte în sezonul regulat, Flavius Stoican 5.

Cehul a rămas cu aura de salvator, după ce anul trecut i-a scos miraculos pe ”câinii roșii” din groapă. La fel ca și acum, Uhrin a preluat echipa înainte de play-out, pe locul 8, de baraj, și a reușit să evite retrogradarea directă, după ce a obținut 17 puncte din 27 posibile (63%).

Acum, Iuliu Mureșan estimează că ar fi nevoie de 75% din punctele puse în joc și de ”indirecte” favorabile, pentru a evita barajul.

Dusan Uhrin jr., care debutează duminică, la Mioveni, cu Rapid, în cel de-al treilea mandat la Dinamo, a avertizat însă că salvarea directă va fi mult mai dificil de realizat decât anul trecut.

Forțează cu 3 stoperi?

Tehnicianul ceh este adeptul sistemului de joc 4-2-3-1. Numai că, anul trecut, după ce în primele trei runde echipa a obținut un sigur punct și a avut golaveraj 1-5, antrenorul ceh a renunțat la așezarea favorită și a trecut la modul 3-5-2.

În sistemul cu trei fundași centrali, Dinamo a câștigat cele 5 meciuri la rând, care i-au asigurat, când nimeni nu mai spera, salvarea directă de la retrogradare. Acum, alb-roșiii au avut cea mai slabă apărare, cu 66 de goluri primite în sezonul regulat, și doar 4 victorii.

A mai lucrat cu 8 jucători

La prima întâlnire cu jucătorii, Uhrin le-a transmis acestora să nu se mai gândească la locul din clasament, să joace fără stres și să dea 100% la antrenamente și în meciuri.

Cam același discurs ca și anul trecut. Opt dintre ei l-au mai auzit: Eșanu, Filip, Andrei Radu, Răuță, Rici Grigore, Ehmann, Bani, Giani Crețu.

Echipa probabilă cu Rapid

Eșanu – Ehmann, Jovanovic, Patriche – Buleică, Pierret, Răuță, Ivanov, A. Radu – Morar, Ivanovski

Citește și

Speranțe de pace?! Putin: ”Pași pozitivi”